Instalația României de la Bienala de Design de la Londra ajunge la Cluj |  |
(Arte vizuale) |
Clujul gazduieste, saptamana aceasta, Pavilionul Romaniei de la prestigiosul eveniment London Design Biennale. 2025, intr-o serie de activitati dedicate artei, sustenabilitatii si designului circular. |
Intre 3 si 10 octombrie 2025, Asociatia Art Mirror invita publicul sa descopere o instalatie spectaculoasa care propune o reflectie asupra modului in care materialele aparent „fara valoare” pot fi transformate in arta si comunitatile pot contribui la construirea unui viitor responsabil. Intrarea este libera!
Instalatia reuneste:
* portrete ale zecilor de personalitati romanesti, realizate de peste 40 de artisti
* peste 10.000 de elemente de plastic recuperate si 20 kg de cupru transformate in arta
* „cuiburi” din hartie reciclata si „aripi” suspendate
* o sfera din peste 500 de CD-uri.
Informatiile sunt accesibile inclusiv prin coduri QR si alfabetul tactil Scripor, pentru publicul nevazator.
„Ne dorim ca publicul sa descopere nu doar o instalatie de arta, ci si un exercitiu colectiv de responsabilitate. Fiecare material reciclat, fiecare element reimaginat intr-o forma artistica ne arata ca sustenabilitatea si creativitatea pot merge mana in mana. La Bienala de Design de la Londra am aratat cum Romania poate fi parte din dialogul global despre viitor. Acum aducem aceasta experienta acasa, la Cluj”, afirma Cristina Cantemir, presedintele Asociatiei Art Mirror.
instalatie Londra
Evenimente speciale: vernisaj, recital, atelier creativ
In cadrul evenimentului sunt programate si cateva momente speciale.
Vineri, 3 octombrie, incepand cu ora 18:30 are loc vernisajul expozitiei si un recital sustinut de artista Ada Morar.
Duminica, 5 octombrie, de la ora 17:00 adultii si copiii de minim 5 ani sunt invitati la un atelier de reciclare a dopurilor de pluta.
Expozitia va fi deschisa pana in 10 octombrie inclusiv.
Program de vizitare expozitie
* vineri – duminica: 17:00 – 19:00
* luni – joi: 17:00 – 19:00 (cu rezervare prealabila, efectuata cu o zi inainte)
Expozitia va fi deschisa la Cosmic House Gallery pe strada G-ral. Eremia Grigorescu nr. 106, Cluj-Napoca.
Accesul la vernisaj, recital, atelier si expozitie este gratuit, dar pentru participarea la atelier e necesara inscrierea online in formularul disponibil aici: https://forms.gle/NSknPcnXT9GJwrWy7.
Art Mirror Londra
Romania, reprezentata a doua data de Asociatia Art Mirror
Prezent la London Design Biennale 2025, Pavilionul Romaniei a reprezentat un statement artistic despre sustenabilitate, design circular si incluziune. Proiectul a promovat debutul artistilor emergenti pe scena internationala, fuziunea dintre arta, cultura si economie circulara si a consolidat reputatia Romaniei ca promotor al designului constient.
Evenimentul de la Cluj este organizat cu sprijinul Primariei Municipiului Cluj-Napoca si Ministerului Culturii.
Art Mirror | echipa
***
Fondata in 2016, Asociatia Culturala Artistica Art Mirror promoveaza solutii sustenabile pentru educarea comunitatii in reciclare si ecologie, prin expozitii, ateliere si proiecte care imbina arta cu responsabilitatea sociala.
In 2023 si 2025, asociatia a reprezentat Romania la London Design Biennale, unul dintre cele mai importante evenimente de design din lume, fiind pana acum singura organizatie din tara noastra selectata sa ia parte la Bienala.
instalatie Art Mirror Londra .
| |
|
|