Insuportabila ușurătate a absurdului, expoziție de Mariana Hultoană |  |
(Arte vizuale) |
Miercuri, 6 august 2025, de la ora 19.00, la Borderline Art Space are loc deschiderea expozitiei de pictura „Insuportabila usuratate a absurdului”, a artistei Mariana Hultoana. |
Expozitia este curatoriata de Lorena Marciuc si va putea fi vizitata pana la finalul lunii august.
Omul traieste totul pe loc, pentru intaia oara si fara nici un fel de pregatire.
Milan Kundera
Desprinsi de stabilitatea unor ancore referentiale si plutind intr-o realitate aproape a-spatiala, unde dimensiunea nemateriala (a ecranelor) pusa la indemana propune o replicare a sinelui, chiar o intalnire cu non-sinele, cunoastem un loc familiar, acel loc ne-secventializat, ci distorsionat, intors cu susul in jos, unde evenimentele incep de la sfarsit la inceput si continua prin absenta – acel gol oarecare, dar plin de potential nematerializat. Asteptand (poate un Godot digital), realitatea se reformateaza dupa tocmai acest principiu, in siaj cu cel al cautarii, al atentiei indreptate catre sens, al stationarii – de ordin aproape ontologic – intr-o lume fizica, ascultand, intuind, navigand cognitiv pe coordonate ce par a fi risipite intr-un univers fara finitudine.
Cautand, mental, non-locuri care sa ofere coerenta identitatii, intregul corpului se fisureaza de fapt. Peisajele mentale apropriate astfel in traseele liminale deturneaza o spatializare a sinelui, lasandu-l, la schimb, sa se prabuseasca sub insuportabila usuratate a absurdului. Ce reuseste insa Mari Hultoana este sa calibreze o simulare a prabusirii lente intr-o lume de grad doi fara povara presiunii de a organiza sensul – caci el ramane mereu la distanta. Sucombarea expune la schimb, cu o gratie absurda, faptul ca asteptarea si absenta sunt materia reala a prezentului nostru si nu organizarea sistemica a semanticii cotidiene.
Spatiul pictural trasat de Mari, unul care se autoextinde in afara sa, creeaza pentru cel din afara lucrarii o situare a inconjurarii de catre propriul corp (Maurice Merleau-Ponty). Dedublari care isi localizeaza copiile in non-locuri – precum secventa mamei artistei pe care Google Maps incearca prin instantiere algoritmica sa o aduca in planul real – ori care traseaza ontografii (Anselm Franke) prin relatia subtila dintre lucrarile care suprapun, frontal, ideea aceluiasi personaj intr-un gest non-narativ – toate aceste scenografii simuleaza volatilitatea certitudinii spre a o dezorganiza. In staza, posibilitatea orientarii-prin-subiectivare imprumuta un caracter afectiv, caci grafiile trasate pornind dintr-un plan (aerian) imaginativ raman, in fapt, statice, privirea devenind ea insasi un paradox. Ceea ce a fost in-miscare – o cartografiere afectiva, acum a unei calatorii repetate la nesfarsit pe care Mari o „inchide” si fixeaza parazitar in alt spatiu – poate fi privit doar dintr-un punct fix. Insa ceea ce n-a cunoscut niciodata miscarea ramane insuportabil de privit.
Punand in scena o dialectica a absentei, Mari afiseaza un gest de inspiratie pop, in care ia o realitate oarecare si o face autosuficienta, anume potrivita evaluarii conform unor criterii (vag cunoscute si adesea aleatoriu alese) care, odata indeplinite, confera impresia stabilitatii sensului. Astfel, realitatea picturala isi refuza o autosondare a propriilor parametri valorici, recuzand si gestul de a crea sens, caci in realitatea unde nu exista greutate, existenta devine volatila, lipsita de consecinte ultime si tocmai aceasta lipsa apasa ca o povara inefabila.
A avea un corp inseamna a avea un prezent.
Henri Bergson
Mariana Hultoana (n. 2001, Dorohoi) este artista vizuala stabilita in Iasi. A absolvit atat studiile de licenta, cat si masteratul in Pictura la Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” si a urmat cursuri internationale de pictura in Spania. A participat la expozitii nationale si internationale, printre care „Cei noi” la MARe – Muzeul de Arta Recenta din Bucuresti, „Aici si Acum!” – Romanian Creative Week si „Four Elements” (Barbagelata Foundation). Lucrarile sale au fost expuse in Romania, Spania si SUA, iar in Canada a colaborat la un proiect de videoart. In 2025 a fost selectata in proiectul „Catalizator – Cred in Romania”. Practica sa artistica investigheaza pictura contemporana ca spatiu de reflectie asupra tacerii, identitatii si absurdului.
Expozitia este organizata de Borderline Art Space prin Asociatia Culturala AltIasi si face parte din proiectul „X”, co-finantat de AFCN. Sponsor: Gramma. Parteneri media: TVR Iasi, Radio Romania Cultural, Ziarul de Iasi, Modernism.ro, Empower Artists.
Disclaimer: Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitea beneficiarului finantarii.
. | |
|
|