Nascuta dintr-un concurs fotografic anual (devenit bienal din 2024), expozitia reuneste imagini nano, micro si macroscopice, realizate de cercetatori, studenti, artisti si fotografi amatori, care documenteaza fenomene din regnul animal si vegetal, viata umana, tehnologia si diverse ramuri ale stiintei – de la geologie si chimie pana la stiintele umaniste. Diferitele lor viziuni reflecta fenomenele studiate de stiinta, instrumentele si instalatiile acesteia, tehnologiile rezultate din progresul cercetarii sau viziunea artistica care se naste din munca stiintifica. Ansamblul reprezinta o colectie fascinanta de fotografii care incurajeaza dialogul dintre stiinta, arta si societate.
Fotografiile surprind momente din laborator sau din natura si dezvolta o viziune artistica asupra cercetarii stiintifice. Fiecare imagine este insotita de o legatura conceptuala cu unul dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabila ale Agendei 2030 ONU, subliniind astfel dimensiunea sociala a stiintei si rolul ei in construirea unui viitor sustenabil.
Expozitia ajunge la Oradea in cadrul Neo Art Connect (NAC) – singura anuala de arta si stiinta din Romania, aflata la editia a treia, desfasurata in 2025 sub tema „Comunitate”. Cu peste 50 de proiecte internationale din 8 tari si un accent pe sustenabilitate, educatie inovatoare si impactul noilor tehnologii, NAC creeaza o retea de dialog interdisciplinar in 11 orase din Romania, intre iunie si octombrie 2025. Este organizata de galeria Galateca si Asociatia culturala NeoArt Romania in parteneriat cu Ambasada Spaniei la Bucuresti.
Intrarea la vernisaj este gratuita, iar expozitia va ramane la dispozitia publicului pana la sfarsitul lunii octombrie.
. |