"Manasia e unul dintre ultimii detectivi salbatici (vanatori, ar zice Musina) care cauta nu doar forma poemului pierdut in desertul (infra)realului, ci si recuzita lui inconstienta. Lui Manasia poet din generatia extinctiei, nu i-a fost niciodata frica de cuvinte - mici, mari si potrivite - , cum nu i-a fost frica sa (se) recunoasca (in) adevarul altora (...). El crede, in acest nou volum, cu vorba mare a lui Nino Stratan, ca "adevarul e cerul senin", cerul senin sub care se deschide si se (va) inchide inca un an, cu depresiile si feeriile lui (caci "frumusetea este memoria"), "cerul senin" al poeziei romanesti de astazi, un continuum optzecisto-douamiisto-avangardist, din care stefan Manasia scapa, intr-un mod indelung prremeditat, pe verticala." (Simona Sora)

"Stefan Manasia scrie poezii pentru ca n-a vrut sa ajunga saman." (Adrian Dinis)