George Cornilă citește romanul Silex la Radio România Cultural |  |
(Literatură) |
Romanul Silex. George Cornila, aparut in 2024 la Editura Polirom si desemnat castigator al Galei Premiilor Radio Romania Cultural 2025, va putea fi ascultat in curand, in lectura autorului, in cadrul programelor Radio Romania Cultural. |
Vocea lui George Cornila se alatura astfel unor mari voci ale literaturii si culturii romane, precum Gabriela Adamesteanu, Dan Lungu sau Gabriel Liiceanu, care au realizat lecturi din carti esentiale, imbogatind programele postului cu inregistrari de exceptie, adevarate documente sonore.
„Silex este o imersiune discreta, adesea dureroasa, in zona nesfarsita a fragilitatii umane. Cu o simplitate aparenta, George Cornila creeaza o fuziune incredibila, foarte personala, intre viata si literatura”, a mentionat juriul Galei.
Romanul urmareste povestea unui scriitor care, in urma unui accident, isi pierde memoria si incearca sa-si aminteasca ce a trait, dar nu mai reuseste sa distinga realitatea de fictiune. Fapte si persoane reale se amesteca cu personaje si intamplari din cartile pe care le-a scris, le-a tradus sau le-a citit.
Gala Radio Romania Cultural | George Cornila (c) Alexandru Dolea
Despre inregistrarea realizata pentru Radio Romania Cultural, George Cornila a declarat, intr-un interviu acordat Ancai Mateescu:
„Pentru mine era o onoare si o bucurie doar sa fiu nominalizat. Sigur ca am fost extrem de bucuros. Dar, in continuare, am momente in care mi se pare ca nu e adevarat ce s-a intamplat. In ceea ce priveste inregistrarea, a fost o experienta unica pentru mine. Mi se parea ceva foarte greu. Credeam ca e ceva cu care ma voi descurca cu greu. Nu a fost asa, din fericire – cel putin din punctul meu de vedere. Aici vorbim despre o alta imensa onoare pentru mine: aceea de a fi inclus in fonoteca Radio Romania Cultural, in asa-numita fonoteca de aur. Este ceva la care nu visam vreodata, tinand cont de numele pe care le cuprinde. Iar dintre autorii recenti, vorbim despre Gabriel Liiceanu, despre Gabriela Adamesteanu, despre Dan Lungu – sunt autori pe care ii citesc de o viata.”
Intrebat daca a regasit in ordine lumea din romanul sau, dupa aceasta lectura, la mai bine de un an de cand a pus punctul final, George Cornila a adaugat: „Da, era in aceeasi ordine, nu s-au miscat lucrurile pe acolo intr-un mod neintentionat de autor, si mi-a facut placere sa ma intorc in lumea aceea. (…) Cred ca Silex a salvat unele lucruri – nu doar din experientele mele sau din viata mea, ci si locuri din lumea reala care poate nici nu mai exista in momentul acesta, sau intre timp au fost demolate ori schimbate intr-un mod iremediabil. Oameni care nu mai exista, opere care poate ar fi fost uitate sau care au cazut intr-un con de umbra si la care multi nu se mai gandesc astazi – ele sunt prezente acolo.”
Gala Radio Romania Cultural 2025 | George Cornila (c) Alexandru Dolea
Lectura romanului Silex de George Cornila va putea fi ascultata in curand la Radio Romania Cultural, devenind parte din seria de inregistrari care alcatuiesc o colectie valoroasa de voci si texte ce definesc cultura romana contemporana.
.
| |
|
|