Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
21 octombrie 2018
1754 • S-au inaugurat primele scoli din Blaj, nucleul viitorului seminar si gimnaziu
1833 • Se naste Alfred Nobel, chimist si industrias suedez, inventatorul dinamitei si fondatorul Premiului Nobel (d.1896)
1866 • A avut loc premiera operei "Viata pariziana", de Jacques Offenbach
1870 • Se naste Ivan Alexeevici Bunin, scriitor rus, laureat al Premiului Nobel (d.1953)
1871 • S-a constituit Societatea Filarmonica din Timisoara
1945 • Se naste Nikita Mihalkov, actor si regizor rus.
Recomandări
Când o mamă moare, un copil o naşte din nou
(Literatură)
Cartile care te "inghit" pentru o perioada imi sunt cele mai dragi, pentru ca, atunci cand reusesti sa iesi din ele, simti ca fac parte din tine. Pentru mine o astfel de carte este "Vara in care mama a avut ochii verzi" de Tatiana Tibuleac, aparuta la Editura Cartier, in mai multe editii, trei in 2017 si cea de-a patra in 2018.
Tatiana Tibuleac s-a nascut în 1978, la Chisinau, în Republica Moldova. Este licentiata a Facultatii de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii a Universitatii de Stat din Moldova si a debutat ca scriitoare în 2014 cu „Fabule moderne“, la Editura Urma Ta (Chisinau). In prezent locuieste in Paris, unde lucreaza in domeniul audiovizualului.

31954560_10214259647579629_2643696449660911616_n

Tatiana Tibuleac


Desi am terminat-o de citit de ceva vreme, nu am iesit usor din cartea sa “Vara in care mama a avut ochii verzi”. “Cand o voi face, voi scrie despre ce m-a facut sa simt, ca intr-o scrisoare-confesiune catre cineva drag”, mi-am zis. Si a venit si acel moment. “Cum sa incep, ma simt coplesita de stari”, m-am certat. Atunci am lasat autocorectul emotional sa preia controlul. “Indiferent de relatia pe care o avem cu ea, mama este aluatul din care suntem facuti, la care noi nu putem decat sa mai adaugam cateva ingrediente care ne sunt pe plac”, a selectat acesta. Si am continuat de acolo. Fie ca o iubim, fie ca o cautam in oricine altcineva in afara de ea insasi, fie ca o dispretuim pentru aluatul pe care l-a mostenit, la randul sau, de la o alta mama si la care nu a stiut sa adauge ingredientele potrivite, mama este un dat. Cu acest adevar se confrunta personajul central din cartea Tatianei Tibuleac. Pentru el mama este un drum anevoios catre sine, o lupta continua cu propriile neputinte emotionale, iar boala de care sufera aceasta este un dar nesperat, oricat ar parea de paradoxal, o cutie imensa cu emotii in care gaseste, in cele din urma, si dragostea de mama. “Nu te poti iubi pe tine cu adevarat, daca nu iti intelegi, nu-ti accepti si nu-ti iubesti mama”, spre aceasta destinatie se indreapta personajul din “Vara in care mama a avut ochii verzi", chiar daca el nu pare sa stie asta la inceput.

In acea dimineata, in care o uram mai mult ca oricand, mama implinise treizeci si noua de ani. Era mica si grasa, proasta si urata. Era cea mai inutila mama din cate au existat vreodata. O priveam de la geam cum sta la poarta scolii ca o cersetoare. As fi ucis-o cu jumatate de gand. Pe langa mine, tacuti si speriati, treceau parintii. O adunatura trista de perle false si cravate ieftine, venita sa-si colecteze copiii nereusiti, ascunsi de ochii lumii. Cel putin ei facusera un efort ca sa urce. Mamei ii era in cot de mine si de faptul ca absolvisem totusi o scoala. Am lasat-o sa se chinuie aproape o ora.“ Cu acest bagaj emotional porneste baiatul din povestea Tatianei Tibuleac la drum. E un bagaj greu, un bagaj care ii apleaca sufletul spre goliciune, dar un bagaj pe care el se incapataneaza sa il care peste tot. Tanarul accepta sa se mute pentru o vara intr-un sat din Franta, alaturi de mama lui, la insistentele acesteia, fara sa stie, la inceput, ca va fi ultima lor vara impreuna. Nu intamplator, aceasta calatorie in care viata se amesteca cu moartea si dispretul se transforma in dragostea aceea de inceput si sfarsit care zace in noi si pe care nu o descoperim neaparat cu usurinta e planificata la tara, in mijlocul naturii si al vesniciei. Aici, fiul ajunge sa isi accepte si sa isi iubeasca mama cu fiecare rasarit si apus de soare, cu fiecare drum spre magazinul de unde se aprovioneaza cu mancare si bautura, cu fiecare nimic cumparat din targul de vechituri, cu fiecare mic-dejun, cu fiecare pranz si cu fiecare cina servite in doi.

E durere, e melancolie, e neputinta, e iubire, e plans stapanit in scrisul Tatianei Tibuleac. Desi ia in grija hainele unui roman, cartea “Vara in care mama a avut ochii verzi” ne dezvaluie, in intreaga sa goliciune si frumusete, poezia. Frazele Tatianei sunt la fel de imprevizibile ca viata si poezia. Cand credeai ca lirismul te va coplesi, dupa ce te-ai infruptat din el, prozaicul iti vine in intampinare pentru a te lasa sa-ti respiri emotiile.

“Vara in care mama a avut ochii verzi” nu e o carte pe care sa o citesti usor, desi ca timp lectura dureaza putin. E un text atat de incarcat cu viata, incat nu mai stii daca ai inceput sa il citesti azi sau de cand te-ai nascut si daca l-ai terminat tot azi sau il vei termina cand te vei sfarsi si tu. Prin intermediul persoanjelor Tatianei Tibuleac ne retraim si noi, cititorii, pierderile, neputintele, angoasele, meschinariile si remuscarile.
Verdele ochilor mamei care se stinge langa fiul sau pe care il invata sa o iubeasca impartasind cu el cel mai intim moment din destinul cuiva, moartea, acceptarea ei, nu putea fi o culoare mai potrivita ca lait-motiv pentru cartea aceasta ca o rana vie. Verdele e viata, iar prezenta lui printre uscaturi da speranta. Mama propusa ca personaj de Tatiana Tibuleac se usuca in fiecare zi cate putin, insa ochii sai sunt din ce in ce mai verzi si ii raman ca amintire fiului, privirea lor nu se stinge odata cu trupul, se transforma in energie. „Ochii mamei erau o greseala. Ochii mamei erau resturile unei mame frumoase. Ochii mamei plangeau inauntru. Ochii mamei erau dorinta unei oarbe împliniri de soare. Ochii mamei erau lanuri de tulpini frante. Ochii mamei erau povestile mele nespuse. Ochii mamei erau geamurile unui submarin de smarald. Ochii mamei erau scoici crescute pe copaci. Ochii mamei erau cicatrice pe fata verii. Ochii mamei erau muguri in asteptare.

Tatiana Tibuleac a reusit in “Vara in care mama a avut ochii verzi” sa se joace cu starile si cu frazarile, sa scrie un roman al singuratatilor si al regasirilor, un roman din care se desprind imagini care te urmaresc prin interiorul tau, sa sfasie materia prozei cu taisul poeziei si sa construiasca personaje memorabile tocmai prin banalul din care se ivesc: un tanar care isi dispretuieste mama pentru tot ceeea ce este si nu stie sa fie pentru el, o mama care abia cand afla ca nu mai are mult de trait face ceva pentru a-si salva relatia cu propriul fiu.

“Vara in care mama a avut ochii verzi” e o carte atat de intensa, incat nu are cum sa se rataceasca printre celelalte carti din biblioteca, dupa ce o citesti. Descrierile pe care le reuseste autoarea au ceva din forta unui apus la care te intorci, din cand in cand, in amintire. Nu te va mira, daca, fara sa-ti fi planificat asta, o mai deschizi pentru a reciti fragmente. Acesta, de exemplu: “Era alba si cilindrica si imi inchipuiam cum rochia ei se preface intr-un tub cu capacel in care eu o tin captiva si ii dau drumul doar uneori. Dimineata sau seara, sau la sfarsit de saptamana, sau de Craciun. Sau -cel mai bine- abia la sfarsit, ca sa moara. Mama-pasta de dinti. Mama esofag. Mama-ascarid. Mama-cablu. Mama-creta. Mama-os. Mama-cometa. Mama-lumanare.

Trecerile pe care Tatiana Tibuleac le face de la descrierile poetice la cele tipice prozei sunt atat de firesti, incat nici nu te-ai astepta sa fie altfel. Dupa primele randuri care te prind, inevitabil, in capcana textului, se naste in tine nevoia unor astfel de treceri, altfel nu ai putea sa te indrepti spre final. Cartea-apus de soare vara. Cartea-ceata de inceput de toamna. Cartea-furtuna. Cartea-melancolie incurabila. Cartea-operatie pe cord deschis. Cartea-mirare.

31956165_10214259651179719_1543498529060683776_n


.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate