Se petrece un lucru interesant cu literatura lui Morgan: eroii ei sunt toti oameni exceptionali; si totusi, parca la urma eroinele, fiinte de serie cum sunt ori par, ele devin captivante. Si pictorul Nigel, tanarul erou din Portrait in a Mirror, si acest Lewis din Fantana, si mai ales Lordul Sparkenbroke sunt exemplare ce te-ar putea retine chiar fara o mare dragoste; prin simpla lor ecuatie personala. Dar, poate in ciuda vointei autorului, atentia ti se deplaseaza, incetul cu incetul, de la aceste fiinte de exceptie inspre sufletele acelea feminine fara relief deosebit (ce semnificativ ca una din eroine se numeste, cu cel mai banal nume cu putinta: Mary), pentru a te intreba pana la urma daca, dupa ce le-au trezit la viata, eroii nu raman scazuti in fata eroinelor. Si in orice caz asa simti ca se intampla in cazul lui Lewis si Julie din Fantana. 

E, in privinta raporturilor dintre ei doi, un capitol cat se poate de instructiv: schimbul lor de scrisori. Ce revelatoare e corespondenta aceea, in cadrul careia el desfasoara mijloace atat de pretentioase, ea mijloace atat de simple; el vrea sa fie atat de adanc, iar ea este cu adevarat adanca! Nu se atinge, oare, aci feminitatea insasi, in ce are ea mai bun, in triumful ei? Simplitatea profunda a femeilor, nicaieri n-ai s-o intalnesti mai bine conturata decat in opozitia dintre spontaneitatea Juliei si laborioasa adancime a lui Lewis. 

Intr-una din scrisorile ei pline de naturalete, Julie sfarseste cerand iubitului sa-i mai scrie din cand in cand, sa-i scrie ceva adanc, daca vrea – o prelegere de metafizica, de pilda. Si ascultati acum ce lucru adanc spune ea fara sa vrea: cand va fi batrana – urmeaza si incheie ea – batrana de tot, va lua cu sine scrisoarea si o va reciti, amintindu-si de mirosul lumanarilor din odaia in care ii scrie acum si ca era timpul sa coboare la cafeaua cu lapte si nu era inca imbracata. 

-Ce-ar putea scrie mai adanc nu intotdeauna inspiratul ei prieten? Toata problema timpului e pusa aci, dintr-o data, cu o uluitoare simplitate: urgenta clipei prezente si totusi efemeritatea prezentului, devalorizarea aceasta permanenta care e timpul insusi, cat de fericit se rostesc ele in gandul, usor literaturizant, al Juliei. Inchipuiti-va ca ar fi intreprins Lewis sa spuna ceva despre problema timpului: ce savanta si torturizanta dizertatie ar fi iesit!

De altfel, asa se petrece intreaga corespondenta: el teoretizeaza, ea istoriseste fapte. El marturiseste ca vede dragostea ca o entitate despartita de fiintele ce se iubesc, ca o adevarata ipostaza metafizica – iar ea consemneaza textual, in scrisoarea ei de raspuns: „Vremea s-a facut foarte rece. Poate vom incepe in curand sa patinam.” Ca teoriile lui sunt interesante? Se poate. Dar faptele sunt vii, indiferenta frazelor ei e adanca, simplitatea scrisului ei infinit mai revelatoare. Ea e in concret. Ea este. Celalat e un simplu suflu, poetic uneori, o „entitate” filozofica alta data. 

Nu vrem sa spunem cu aceasta ca Lewis n-are consistenta. Dar ceea ce e suparator, la el, e ca se dovedeste atat de inchis in sine incat nu mai are intelegere pentru miracolul dinafara si in primul rand pentru femeia pe care proclama ca o iubeste. El priveste dincolo de ea, in gol. Il intereseaza urmarirea ipostazei filozofice, nu patrunderea sufletului aceluia viu, care sta in fata sa. 

Asa se petrece cu toti eroii lui Morgan: n-au atentie la obiect. Dragostea lor innobileaza, intr-un sens, femeia; dar intr-altul reprezinta, aproape, o ofensa. Mai mult decat un ins de rand care vrea sa aiba, si atata tot, o femeie, eroii lui Morgan fac din ea un instrument. Ei urmaresc altceva si stiu dinainte ca nu fac, din femeia pe care o iubesc, decat o treapta catre extazul lor ravnit. In Sparkenbroke, urmarirea acestui extaz e atat de constienta, incat eroina e prevenita de ceea ce i se cere si nu mai are, poate, dreptul sa nadajduiasca o atentie speciala in ce o priveste; daca e un instrument, ea stie ce cauza slujeste si consimte. Dar, in Fantana, eroina nu consimte la altceva, caci se crede iubita pentru ea insasi. De aceea, dragostea lui Lewis pentru ea devine ingrijoratoare in clipa cand ea il simte ca-si inchipuie despre persoana ei altceva decat este. „Eu nu sunt o zeita, Lewis – scrie ea. Nu sunt aproape deloc ceea ce-ti inchipui tu despre mine.”
__________________________________________________________________

Feminitatea se defineste, poate, tocmai prin aceasta virtute de a se transfigura prin dragoste; de a se spori pe sine, iar nu imputina. Farmecul fizic, resorturile vointei, antenele inteligentei, fiinta insasi, totul e argumentat prin dragoste.

__________________________________________________________________

Feminitatea, desigur, e ceva dincolo de care s-a privit adesea. Chiar Morgan vorbeste despre femei in Fantana – cu o comparatie care nu e poate tocmai noua in ce le priveste – ca despre niste coarde pe care le faci sa cante, dar care nu au muzica in ele. Si e potrivit de amintit actul acela al lui Eupalinos, arhitectul inchipuit de Valéry ca pusese intr-un templu proportiile unei fecioare. Cat de mult vazuse arhitesctul dincole de ea! 

Numai ca Eupalinos nu era indragostit de fiinta ale carei proportii le recladea, ci doar de frumusetea artistica; in timp ce Lewis crede cu adevarat ca iubeste pe Julie. De aceea si e ingrijorata aceasta, atat de ingrijorata, incat in scrisorile ei revine cel mai des un anumit sentiment de frica. Dragostea lui nelamurita, indreptata spre altceva, o nelinisteste. 

O nelinisteste, dar nu o paralizeaza. In aceasta rezida, poate, triumful cel mai inalt al feminitatii. Exista, printre virtutile ei, o anumita luciditate, pe care niciodata un barbat n-o poate atinge: o luciditate pasionala. Intr-un barbat pasiunea creeaza aproape intotdeauna dezastre; la femei ai impresia, ca dimpotriva, da certitudini. Julie singura hotaraste tot, in romanul lui Morgan. Lewis nu stie decat sa contemple si sa asculte. Pleaca, supus, atunci cand i-o impune ea ea; se intoarce ca si la ordin; fuge cu Julie pentru ca tot ea i-o ceruse – in sfarsit, executa tot ce vointa si luciditatea iubitei sale ii dicteaza. El, cel care contempla, stie, intelege – nu actioneaza deloc. Nu are decat o arma, pe care doar la inceput o foloseste: intarzierea, refuzul. Odata prins de dragoste, devine automat. Ea singura e cu adevarat vie. 

Feminitatea se defineste, poate, tocmai prin aceasta virtute de a se transfigura prin dragoste; de a se spori pe sine, iar nu imputina. Farmecul fizic, resorturile vointei, antenele inteligentei, fiinta insasi, totul e argumentat prin dragoste. Ceea ce la Lewis paralizeaza la Julie insufleteste. Feminitatea e ceva care poate fi, necontenit, mai viu. 

De aceea, intr-o lume cum e cea contemporana, unde toate par a tine o anumita lege a „degradarii energiei”, unde toate decat si toate obosesc, faptul feminitatii e un miracol – despre care inca nu se vorbeste indeajuns.

Insemnari despre feminitate - publicat in Universul literar, an XLVII, nr. 34, 8 octombrie 1938, pp.1,2

sursa foto: http://www.taringa.net/posts/imagenes/8704020/Raras-fotos-de-personajes-famosos_-Parte-3.html