Prima si cea mai raspandita este formulata in renumita lucrare „Povesti vremennih let” (Povestea timpurilor demult trecute – n.n.), care spune ca numele de „rus” si „Russia” provin de la niste oameni numiti „rusi”, care, in anul 862, la invitatia sclavinilor (conform tuturor izvoarelor scrise latine si grecesti, acesta era numele adevarat, pentru ca cei mai multi sclavi folositi in Imperiul Roman se trageau din acest neam – n.n.), din orasul Novgorod si unele comunitati nesclavine din acea regiune, toti au venit acolo de dupa mare, impreuna cu conducatorii lor, pentru a-i conduce pe localnici.

Despre faptul ca patria rusilor a fost aceasta regiune ne vorbesc destul de clar istoricii, geografii, calatorii arabi, persi si turci din acele timpuri, printre care – Ibn Ruste, Gardizi, Marvazi, Hudud al-Alam, Mutahhara ibn-Tahira al Makdisi, Mubarak-sah, Aufi, Dimaski s.a. Acestia, in lucrarile lor, ne arata expres ca rusii din secolele IX-XI locuiau pe o insula care avea lungimea si latimea egala cu distanta parcursa de un om in trei zile. „Rusii, – ne spune Ibn Ruste, – traiesc pe o insula cu suprafata de trei zile de mers”. „Rus – confirma Gardizi, – este o insula care se gaseste in mare… Pe insula traiesc in jurul la o suta mii de oameni”. Acelasi lucru il afirma si ceilalti autori. Studiind cele scrise, intelegi foarte usor ca este vorba de Crimeea. Gardizi ne vorbeste despre locul aflarii insulei Dimaski in lucrarea sa „Cosmografia”. „Ei (rusii – n.n.) au in Marea Maiotis (Marea Azov – n.n.) insule pe care le locuiesc si corabii de lupta”.

Din cele scrise de Marvazi, Gardizi, Sukrula, Muhamadd Katib, Ibn Iiasa s.a., se intelege clar ca sclavinii si rusii sunt vecini, ca tara sclavinilor se gaseste in imediata apropiere de tara rusilor. Ei descriu modurile de viata a rusilor si a sclavinilor, religiile acestora, incursiunile reciproce cu scop de prada, captura de robi s.a. Stiind ca teritoriul din nordul Marii Negre, dintre Dunarea de Mijloc si muntii Caucaz, inclusiv Crimeea au fost populate din cele mai vechi timpuri de ramura nord-estica a traco-getilor si ca, in pofida ciocnirilor interne sau invaziei hazarilor, nu a fost abandonat de geti pâna in secolul al XIII-lea, pana la venirea tataro-mongolilor, avem tot dreptul sa afirmam ca comunitatea rusilor constituita in secolul al IX-lea era o comunitate de-a urmasilor getilor.

Leon Diaconul, istoric din secolul al X-lea, descriind cum rusii isi ingropau mortii in anul 972, dupa o batalie cu bizantinienii, arata ca acestia ii plangeau, ii ardeau pe ruguri, aduceau jertfe conform obiceiurilor deprinse de ei de la inteleptii lor Anahorsis si Zamolxis. Este stiut ca acestor zei se inchinau getii, dar nu sclavinii. Istoricul arab Gardizi ne arata expres ca toti acei care traiau in a doua jumatate a secolului al IX-lea in partea dreapta a raului Rus (Severskii Donet de azi) pana la Dunare „faceau parte din neamul rumilor (rumanilor – n.n.)”, iar impreuna cu ceilalti istorici persi, arabi si turci, numiti mai sus, ne spune ca statul acelora se numea Rum (Rumania – n.n.), ceea ce inseamna ca rusii de atunci faceau parte (erau o parte) din neamul rumilor (rumanilor), asa cum azi moldovenii, oltenii, ardelenii s.a. fac parte din neamul romanesc.Acest lucru este confirmat expres de Mukaddasi, care arata ca „neamul care se numeste Rus este din Rum

Despre existenta unei formatiuni statale a rumanilor in secolul al IX-lea, mai exact in anul 839, care cuprindea o mare parte din teritoriul Ucrainei de astazi, ne vorbeste una din cele mai vechi cronici turcesti, intitulata „Oguzname”, scrisa in secolul al XI-lea. Autorii acestei cronici numesc acel stat – Tara a rumanilor. Despre acelasi lucru ne vorbeste si Ghiliom de Rubruc, care, in 1253-1255, a intreprins o calatorie din Constantinopol, prin Crimeea, nordul Marii Azov, spre resedinta conducatorilor tataro-mongoli. Acesta scrie ca a fost trecut peste raul Don de rusii care traiau in „casele” de pe malul raului, ori nu se poate pune la indoiala ca cuvantul „casele” este romanesc si nu sclavin. Lista argumentelor de acest fel poate continua…

Asadar, rusii din secolele IX-XIII se trageau din marele neam al getilor si limba vorbita de ei era ca si a celorlalti urmasi ai getilor, numita astazi romana.

Pentru a-i deosebi pe rusii de atunci, care nu erau sclavini si care faceau parte din neamul rumilor (rumanilor), de rusii de azi, ii putem numi pe primii geto-rusi.

Acestia, in anii ’30-’40 ai secolului X, au preluat controlul asupra sclavinilor de rasarit, care, pana atunci, timp de aproape 250-270 de ani, au fost supusii altor ramuri ale getilor apuseni. Astfel, denumirea de Rusia incepe a se rasfrange si asupra sclavinilor.

Ca avanpost al rusilor-geti, la mijlocul secolului X, in partea de nord a teritoriilor getice, conform aceluiasi Constantin Porfirogenetul, era cetatea Kiev, numita si Samvatas. Aici erau dislocate unitatile militare ale geto-rusilor, se desfasurau importante targuri la care sclavinii isi aduceau produsele si le vindeau.

Geto-rusii administrau regiunile sclavine prin intermediul cnejilor care erau numiti de marele cneaz si care aveau in subordine detasamente inarmate de geto-rusi.

Dupa moartea lui Iurii Sclavinul, adica Iurii stapanitorul sclavinilor (numit mai tarziu de slavi Iarii Slavul, de unde l-au facut si Iaroslav – n.n.), cnejii geto-rusi, care au fost in fruntea regiunilor sclavine, incep a nu se supune Kievului si incearca sa se comporte ca independenti. Pentru aceasta, ei recurg la sprijinul sclavinilor, incluzandu-i in drujinele lor, iar cu timpul – chiar in sfatul (duma – n.n.) boieresc. Toate acestea, si aflarea permanenta in masa mare de sclavini a grupurilor razlete de ruso-geti conducatori, ii vor slaviniza. in anul 1223, geto-rusii dintre Donul de Jos, Marea Azov, raul Kuban si cei din nordul Marii Negre si Crimeea sunt cuceriti de tataro-mongoli, iar cei ramasi in viata au fugit spre est si nord, ori au fost dusi in robie, lasand teritoriile care le-au apartinut mii de ani. In anul 1237, tataro-mongolii navalesc asupra Rusiei cuprinse intre Nipru (regiunea orasului Kiev) si Carpati (regiunea cursului superior al raului Nistru). Orasul Kiev a fost distrus completamente. In urma acestor invazii, geto-rusii, ca si comunitate, dispar: cea mai mare parte a fost nimicita, o parte a fugit in alte regiuni, o parte a fost dusa in robie si doar o mica parte a mai ramas pe loc, inclusiv in regiunea dintre Nistrul de Mijloc si Bugul Superior, de asemenea in Crimeea si Caucazul de Nord.

Regiunile sclavine au suferit mai putin. Cea mai mare parte dintre acestea nu au fost atinse de hoardele tataro-mongole. Mai tarziu, in secolele XV-XVI, cnezatele sclavine se unesc sub conducerea cnezatului Moscovei, cnejii caruia mai aveau radacini getice. Aceasta noua formatiune statala, de rand cu denumirea de Moscovia, continua sa se mai numeasca Rusia. Cu timpul, notiunea etnica de sclavin incepe a fi identica cu cea de rus (numele de slav il inlocuieste pe cel de sclavin prin secolele XIV-XV – n.n.).

In secolele XVIII-XIX, cand rusii slavi isi scriu istoria, ei scriu istoria Rusiei getice ca pe o istorie a Rusiei slave, lipsindu-ne de o parte insemnata a istoriei noastre. Denumirea de Rossia a inceput a fi utilizata de cnejii moscoviti de la sfarsitul secolului XV. Rossia de la raul Rosi. De ce? Probabil, pentru a sterge din istorie faptul ca slavii au fost supusii rusilor-geti, ceea ce le-a reusit. In prezent, insa, cand exista alte posibilitati, noi suntem obligati sa ne revedem istoria, sa ne-o recuperam, in amintirea stramosilor si a viitorului copiilor nostri. Asta nu trebuie sa supere pe nimeni.