Varvara Buzilă, etnolog din Republica Moldova, câștigă Europa Nostra Award, secțiunea Heritage Champion 2025 |  |
(Istorie) |
Scoala de la Piscu anunta oficial ca VARVARA BUZILA, etnolog din Republica Moldova, se afla printre castigatorii premiilor Europa Nostra Awards 2025, cele mai prestigioase distinctii pentru profesionistii patrimoniului cultural din Europa. Europa Nostra este cea mai reprezentativa retea a societatii europene in domeniul patrimoniului cultural. |
Pentru European Heritage Awards/Europa Nostra Awards 2025, au fost depuse 251 de aplicatii din 41 de tari europene. Au fost premiate 30 de proiecte si personalitati remarcabile, din 24 de tari, distinctiile fiind organizate in 5 sectiuni. Varvara Buzila a fost premiata in cadrul sectiunii Heritage Champions, ce onoreaza profesionisti care si-au dedicat mai mult de 30 de ani din viata cercetarii, ocrotirii si promovarii patrimoniului cultural.
Aplicatia a fost inaintata de Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior/Scoala de la Piscu, din Romania, premiata cu European Heritage Award/Europa Nostra Award in 2022, la sectiunea Educatie, Formare, Mestesug (Education, Training, Skills)
Cine este Varvara Buzila?
Varvara Buzila este una dintre cele mai importante voci ale patrimoniului cultural din Republica Moldova. De peste patru decenii, s-a dedicat protejarii si revitalizarii acestui patrimoniu, atat prin cercetare stiintifica, cat si prin implicare publica. In calitate de coordonator stiintific la Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala din Chisinau, a construit o cariera solida, in care rigoarea academica se impleteste cu o pasiune profunda pentru cultura vie.
Activitatea sa de cercetare etnografica acopera peste 850 de localitati din Republica Moldova, dar si zeci din Romania si Ucraina. Este autoarea a zece monografii, a peste 75 de articole stiintifice si a sute de texte destinate publicului larg. In tot ceea ce face, Varvara Buzila reuseste sa imbine cercetarea riguroasa cu un limbaj accesibil, aducand traditiile comunitatilor in dialog cu practica muzeala contemporana. Nu intamplator, colaborarea sa indelungata cu emisiunea „Tezaur” (TVR Moldova) – cu peste 600 de episoade – a devenit un reper in promovarea patrimoniului cultural in viata cotidiana a moldovenilor, indiferent de varsta.
In paralel cu activitatea de cercetare si comunicare, Varvara Buzila a avut un rol esential in construirea cadrului legislativ care protejeaza patrimoniul cultural imaterial din Republica Moldova. Intre 2009 si 2019, a fost presedinta Comisiei Nationale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. A coordonat Registrul National al Patrimoniului Cultural Imaterial si a fost implicata in elaborarea a cinci dosare UNESCO, dintre care patru au fost inscrise pe lista patrimoniului imaterial, iar unul pe Lista Tentativa.
Ca profesor, mentor si educator, a predat in mai multe universitati, a coordonat teze de masterat si doctorat, a condus tabere de vara si expeditii stiintifice. A revenit constant in mediul rural pentru a sustine purtatorii de traditie si pentru a incuraja transmiterea patrimoniului intre generatii. A contribuit activ la revigoarea cusutului camasii traditionale, initiind grupuri de lucru care, dincolo de gestul in sine, sustin identitatea culturala si intaresc rezilienta sociala si economica.
Implicarea sa se extinde si in zona sustenabilitatii: a indrumat mesteri populari sa foloseasca materiale locale si ecologice, promovand totodata un turism cultural centrat pe autenticitate. A initiat campanii prin care a incurajat cetatenii sa doneze bunuri culturale muzeelor, ceea ce a dus la imbogatirea colectiilor publice cu peste 1800 de piese. Prin metode inovative de cercetare pe teren, Varvara Buzila reuseste sa transforme patrimoniul imaterial – aparent invizibil – intr-o realitate accesibila, transmisibila si vie.
Varvara Buzila | etnolog Republica Moldova
Numita adesea, cu respect, „o enciclopedie a culturii traditionale”, Varvara Buzila este o personalitate de referinta nu doar pentru specialisti, ci si pentru publicul larg. Impactul sau se vede in arhive si in legislatie, dar mai ales in sate, scoli si spatii publice – acolo unde cultura nu doar se conserva, ci continua sa inspire si sa uneasca.
Juriul Europa Nostra Awards 2025 a concluzionat: „Mai bine de patru decenii, Varvara Buzila a contribuit neobosit la salvgardarea patrimoniului cultural al Moldovei – a celui material si imaterial – deseori in conditii dificile, avand un suport institutional modest”, notand totodata: „Imbinand cercetarea academica si activitatea la firul ierbii, a modelat linii directoare la nivel national si a jucat un rol-cheie in depunerea la UNESCO a dosarelor de patrimoniu din partea Moldovei”.
Varvara Buzila sustine: „Chiar daca patrimoniul cultural este, prin definitie, un martor al vremurilor trecute, in prezent, cercetarea, protejarea si promovarea lui se profileaza in tendinte noi, cu un impact social aflat in crestere. De ce? Fiindca patrimoniul cultural constituie partea sesizabila a unor valori sociale definitorii. In contextul dinamismului vietii de la inceputul secolului al XXI-lea, comunitatile cauta resorturi stabile, pe care patrimoniul cultural le ofera cu multa generozitate. El are capacitatea de a uni, de a genera comunicare afectiva, de a solidariza pentru continuarea si transmiterea mostenirii culturale. In ultimele decenii am insusit lectii valoroase privind asumarea acestui domeniu. Am admirat patrimoniul bogat al multor state. In acelasi timp, am apreciat mult cand comunitatile mostenitoare de patrimoniu, l-au pus hotarat in valoare, transformandu-l intr-o resursa excelenta a constructiilor sociale. Trairea pe viu a acestor relatii conteaza enorm in practica culturala. Noi putem stimula aceste relatii dintre patrimoniul cultural si comunitati, asa incat din ele sa se alimenteze memoria sociala, necesitatea de colaborare si spiritul identitar, esentiale in dezvoltarea sociala.”
Adriana Scripcariu, istoric de arta, Scoala de la Piscu, Ilfov, Romania: ”Avand experienta deschiderii pe care o ofera intrarea in familia profesionala si sufleteasca Europa Nostra, am lucrat cu entuziasm la realizarea aplicatiei Varvarei Buzila la European Heritage Awards/Europa Nostra Awards 2025. Consider ca, dincolo de realizarile sale profesionale exceptionale, Varvara Buzila intruchipeaza valorile si aspiratiile unei societati greu incercate, care tinteste in acesti ani la integrarea europeana dar care iata, este deja reprezentata in aceasta galerie de onoare a aparatorilor patrimoniului cultural european. Prin personalitati ca Varvara Buzila, Moldova isi exprima compatibilitatea totala cu valorile europene. Imi doresc ca munca ei sa devina mai cunoscuta si mai vizibila la nivel european, clarificand fata acestui neam purtator de cultura si limba romanica, intre Prut si Nistru.”
Castigatorii European Heritage Awards/Europa Nostra Awards 2025 vor fi omagiati pe 13 octombrie, la Bruxelles, in cadrul Ceremoniei Premiilor Patrimoniului European 2025, in incinta Flagey, o cladire iconica in stil Art Deco. La acest eveniment de nivel inalt va participa Presedintele Executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger, si Comisarul European pentru Echitate intre generatii, Tineret, Cultura si Sport, Glenn Micallef.
Ceremonia va constitui punctul culminant al Summitului Patrimoniului Cultural European (European Cultural Heritage Summit 2025). Intr-un context geopolitic complex, Summitul va oferi, de asemenea, o oportunitate potrivita pentru a conferi vizibilitate si rezonanta viitoarei Busole Culturale a Uniunii Europene (Cultural Compass of the European Union), precum si pentru a pleda pentru valoarea politica, sociala, de mediu si economica a patrimoniului cultural pentru viitorul Europei. Summitul e organizat de Europa Nostra si cofinantat de Uniunea Europeana.
Despre toti castigatorii premiilor Heritage Award / Europa Nostra Award 2025 aici: Information and Jury’s comments. Premiile European Heritage Awards/Europa Nostra Awards sunt cofinantate de Programul Europa Creativa al Uniunii Europene..
| |
|
|