Gaep continuă programul de expoziții Gaep Presents cu un duo show Vlad Albu și Roberta Curcă |  |
(Arte vizuale) |
* Lansat vara trecuta, Gaep Presents este un program de expozitii axat pe artisti emergenti si pe colaboratori consacrati ai galeriei, altii decat artistii pe care ii reprezinta.
* A doua expozitie Gaep Presents prezinta lucrari noi de Vlad Albu si Roberta Curca. |
Gaep Presents: Vlad Albu si Roberta Curca
3–31 iulie 2025
Vernisaj: joi, 3 iulie, 18:00 – 22:00
Gaep: strada Giuseppe Garibaldi 8, Bucuresti
gaepgallery.com | @gaepgallery | @gaep.gallery

Roberta Curca, Mostrar anual 2024, 2025, creion si colaj pe hartie, 65 x 50 cm © Roberta Curca.
Foto: Roland Váczi. Prin amabilitatea artistei si a galeriei Gaep
Gaep continua programul de expozitii Gaep Presents, lansat vara trecuta, cu un duo show Vlad Albu si Roberta Curca (3–31 iulie 2025). Gaep Presents este axat pe artisti emergenti si pe colaboratori consacrati ai galeriei, altii decat artistii pe care ii reprezinta. Programul se bazeaza pe proiectele de mentorat pentru artisti emergenti ACCELERATOR, in care Gaep este partener din 2022, si pe diverse colaborari cu artisti dezvoltate de galerie in cei peste zece ani de activitate. Vara aceasta, Gaep Presents ia forma unei expozitii de lucrari noi de la doi dintre artistii care au participat la ACCELERATOR in anii trecuti: Vlad Albu si Roberta Curca. Vernisajul va avea loc joi, 3 iulie, de la ora 18:00.
Structurile noi create de Vlad Albu in seria Holders ne confrunta cu o situatie tensionata. Diverse obiecte fragile sunt tinute precar de alte obiecte – sisteme de sprijin pline de grija, dar imperfecte. In orice moment exista pericolul de prabusire. Lucrurile sunt, la propriu, pe muchie. Devenim atenti la propria noastra prezenta in spatiu, in vecinatatea acestei stari delicate de echilibru. Vor continua obiectele sa se sustina? Vom reusi noi sa rezistam?
Holders incorporeaza preocuparile artistului fata de chestiuni legate de ontologia obiectelor, puterea relationala ce apare intr-un asamblaj, relatia corpului uman cu spatiul construit si semnificatia obiectelor dincolo de functia lor. Integrand un subtil comentariu critic la adresa cerintelor contemporane de utilitate si eficienta, piesele sculpturale redirectioneaza atentia catre alte imperative: a (sus)tine si a avea grija, cel din urma vazut ca „o problema politica si etica, chiar si atunci cand ia forma unui gest aparent simplu de suport” (María Puig de la Bellacasa).

Vlad Albu, Holder for Paths 2, 2025, lemn si aluminiu, 10 x 20 cm © Vlad Albu.
Foto: Catalin Georgescu. Prin amabilitatea artistului si a galeriei Gaep
Esentiala in lucrarile Robertei Curca din expozitie este intrebarea: cum vizualizam trecerea timpului si intelegem experienta noastra in aceasta privinta? Artista foloseste tipare si sisteme deja existente, standard – precum calendare, mostrare, sabloane si palete – pentru a organiza o abundenta de ganduri, experiente si emotii. Ordinea impersonala a modelelor originale este neutralizata de caracterul profund personal al imaginilor si textelor ce compun desenele. Adesea, aceste elemente nu sunt ierarhizate. Niciunul nu este mai important decat altul – o „nivelare” ce poate fi citita dintr-o perspectiva existentiala: totul conteaza, fiecare moment este special, fiecare actiune sau stare emotionala are insemnatate.
Organizarea metodica a materialului de catre Roberta Curca in desene zilnice, calendare lunare, note sezoniere si mostrare anuale devine un sistem de reflectie asupra timpului simtit, trait si pus in actiune.

Vlad Albu (n. 1992, traieste si lucreaza in Bucuresti) a absolvit studiile de licenta si master la departamentul Foto-Video de la UNArte Bucuresti. In practica sa, combina adesea fotografia cu materiale gasite si structuri/obiecte concepute de el. Lucrarile graviteaza in jurul problematicii intersectiei dintre spatiul public si cel privat si a metodelor de intelegere a viitorului obiectelor si locuirii, adesea cu un mix deliberat de elemente speculative si narative imaginative. A avut expozitii personale la SwitchLab, Galeria 2/3 si Galeria Posibila in Bucuresti si la Aici Acolo Pop Up Gallery in Cluj-Napoca. Printre expozitiile de grup se numara cele de la Sector 1, Atelier 35, Salonul de Proiecte, Ivan Gallery si Cazul 101, toate in Bucuresti, si HSBI in Bielefeld, Germania. Vlad a participat la proiectul de mentorat ACCELERATOR Campulung (2024).
Roberta Curca (n. 1991) este o artista stabilita in Bucuresti care lucreaza cu desen, tipologii fotografice, obiecte si carti de artist. Foloseste o forma de investigatie sistematica asupra unor varii tipuri de structuri si obiecte sau asupra vizualitatii celor din urma, prezentate adesea ca arhive, desene tehnice, note, mostre sau alte mijloace utilizate in mod curent pentru a organiza si prezenta informatia. Lucrarile exploreaza adesea dinamica dintre rational si arbitrar, bi si tridimensionalitate, intentie si efect, uman si non-uman. A studiat Grafica la UNArte Bucuresti si a facut cercetare in studii culturale la CESI – Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii. Lucrarile ei au fost expuse la Gaep, Sector 1, Ivan Gallery si Atelier 35 in Bucuresti; Zina Gallery si MATCA art space in Cluj-Napoca; Accademia di Romania in Roma; Kunsthalle Bega in Timisoara, precum si in cadrul Beta – Bienala Timisoreana de Arhitectura 2022. Roberta a fost unul dintre participantii la ACCELERATOR. Mentorat si Productie pentru Artisti Emergenti (2022–2023).. | |
|
|