Vineri, 4 iulie, marcheaza Incheierea Oficiala a Stagiunii 2024–2025 a Ateneului National din Iasi, printr-o seara dedicata rafinamentului si emotiei muzicale. Cei 3 Tenori ieseni vor urca pe scena alaturi de invitati de prestigiu, intr-o alaturare artistica de exceptie: maestrul Gheorghe Zamfir, cu inconfundabilul sunet al naiului sau, indragitele artiste Luminita Anghel, Monica Anghel si Nico, pianistul Dragos Cantea si tanara Maya Giotea.
Duminica, 6 iulie, cea de-a doua gala aduce o seara spectaculoasa sub cerul verii, completand weekendul muzical într-o nota de rafinament si emotie. Cei 3 Tenori ieseni vor fi insotiti de invitati speciali ai muzicii romanesti: Oana Sarbu, voce emblematica a pop-ului romanesc, Irina Baiant, soprana de renume international, Alina Sorescu, promotoare activa a artei vocale in randul tinerilor, si Adrian Daminescu, artist legendar cu un timbru inconfundabil.
Ambele concerte vor fi sustinute de Orchestra Metropolitana Iasi, dirijata in prima seara de Daniel Jinga, si in cea de-a doua de Andrei Tudor – doi maestri ai baghetei, recunoscuti pentru versatilitatea si energia lor scenica. Atmosfera va fi amplificata de un impresionant ansamblu coral: Corul Marii Uniri (dirijor: Marius-Madalin Munteanu), Corul de Copii al Municipiului Iasi (dirijor: Cosmin Morariu), Corul DoReMi (coord. Corina Dumitru), Corul Angeli (dirijor: Florin David), si Corul de Copii al Scolii „Varlaam Mitropolitul” (dirijor: Ilinca Furtuna).
„Cele doua seri din Gradina Palas nu sunt doar spectacole grandioase, ci o sarbatoare a muzicii, a colaborarii intre generatii si a dialogului viu dintre artisti si public. Incheiem o stagiune intensa cu doua seri menite sa ramana in sufletul celor prezenti – un regal sonor cu invitati de prestigiu, peste 200 de artisti implicati si un repertoriu care traverseaza genuri, epoci si emotii”, au declarat organizatorii.
. |