Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
27 aprilie 2024
Recomandări
Teatrelli lansează „Dialoguri culturale”, o serie de dezbateri curajoase
(Arte vizuale)
Joi, 21 martie, de la ora 19.00, are loc la Teatrelli prima dezbatere din seria „Dialoguri culturale” care provoaca publicul larg sa priveasca deschis arta contemporana.
Teoreticianul, curatorul si managerul cultural Razvan Ion modereaza discutia despre feminism in arta, libertate si cenzura, evolutie si manifestare, in prim-plan aflandu-se Marilena Preda-Sanc – unul dintre cei mai importanti artisti romani contemporani – si Claudia Braileanu – artist cu practica in pictura, dar si in imagine generata de computer. Urmatoarea dezbatere din serie va avea loc pe data de 10 mai o va avea drept moderator pe cunoscutul critic de film Irina Margareta Nistor fiind dedicata industriei filmului, intr-o luna in care atentia va fi indreptata cu precadere asupra acestei zone a artei, gratie Festivalului Internationl de Film de la Cannes, urmat de TIFF.

Intrarea la prima editie a „Dialogurilor culturale” de joi este libera (in limita locurilor disponibile) si se face pe baza de rezervare la Teatrelli, la numarul de telefon 0735.560.692.

Artistele Marilena Preda-Sanc si Claudia Braileanu vor povesti despre feminism in arta, despre cenzura in perioada comunista versus libertate de exprimare, despre presiunea de a ramane inchistat intr-un domeniu al artei vizuale versus libertatea de a experimenta si de a te manifesta artistic, despre modul in care publicul si piata de arta au evoluat de-a lungul timpului, precum si despre utilizarea noilor tehnologii in arta.

„Ne-am propus sa discutam despre subiecte diverse cu doua artiste din generatii diferite, dar cu un parcurs artistic consistent. Va fi o dezbatere pentru public, mai mult decat pentru specialisti. Este foarte important ca publicul sa inteleaga mecanismele de gandire ale unor artisti valorosi si practica lor artistica. Pentru prima data se vor intalni Claudia Braileanu si Marilena Preda-Sanc in fata publicului si sper ca rezultatul sa fie unul inspirational.”, a declarat pentru presa Razvan Ion, teoretician, curator si manager cultural si moderator al dezbaterii.

„Aceste <Dialoguri culturale> se concentreaza asupra unei intalniri si intrepatrunderi dintre generatii diferite de artisti. La Teatrelli, am gandit dezbaterile ca pe o provocare potrivita vremurilor actuale, care cauta sa lamureasca toate aspectele ce merita abordate in domeniul cultural. Evenimentele din seria <Dialogurilor culturale> vor continua si in lunile urmatoare si isi propun sa aduca in atentia publicului reprezentanti importanti ai aceluiasi domeniu artistic, care s-au confruntat insa cu provocari diferite, formandu-se si construindu-si cariera artistica in contexte istorice diferite. Este felul nostru de a darui publicului oportunitatea de a cunoaste si de a polemiza pe teme de actualitate culturala – intalnirile fiind si o forma de aprofundare a partii mai putin vazute din actul artistic – procesul de lucru in sine, contextul, viziunea, socialul.”, a explicat Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Evenimentul este organizat de Primaria Capitalei, prin creart - Centrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti.

Dialoguri-culturale-Vizual

Marilena Preda-Sanc (n. 1955) a expus in numeroase spatii si a participat la numeroase bienale prestigioase din intreaga lume, precum: Canakkale Biennale, Bucharest Biennale, Kultur Kontakt Viena, Ernst Museum Budapesta, Valparaiso Biennale, International Art Center of Kyoto, Fayla Gallery Bruxelles, Galeria Propaganda Varsovia, Kunsthalle Nürnberg, Arhitekturni Muzej Ljubljana etc. Considerata primul artist care a discutat problema feminismului in Romania, Marilena Preda-Sanc este in egala masura apreciata drept unul dintre cei mai importanti artisti romani contemporani. Este profesor universitar la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti si a fost distinsa cu Ordinul Cultural in Grad de Cavaler.
 
Claudia Braileanu (n. 1981) a studiat pictura la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti in perioada 2012-2017. In 2016 a obtinut o bursa oferita de Academia de Arte din Leipzig. Practica sa artistica recenta include pictura si imagine generata de computer. Evoluand in jurul unui concept extins de pictura, elementele care formeaza conturul limbajului sau vizual sunt linia si patternul (repetitia). In lucrarile sale, aceste elemente devin continut. Prima sa expozitie personala a avut loc in 2017 la Galeria Mobius din Bucuresti, iar in 2018 a urmat o expozitie la Galeria creart. A participat la expozitii de grup la Galeria Mobius (Bucuresti, 2017); Victoria Art Center (Bucuresti, 2017); Gapgap (Leipzig, 2017); HGB Leipzig (2017); Jecza Gallery (Timisoara, 2016); Five Plus Art Gallery (Viena, 2016); Ambasada Romaniei in Berlin (2015), The Second International Student Drawing Biennial (Sofia, 2014). Traieste si lucreaza in Bucuresti.
 
Razvan Ion este teoretician, curator si manager cultural. A fost profesor asociat la University of California, Berkeley; Lisbon University; Central University of New York; University of London; Sofia University; University of Kiev. A tinut prelegeri si conferinte la diferite instotutii academice si de arta precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle Vienna; Art in General, New York; Calouste Gulbenkian, Lisbon; Casa Encedida, Madrid. Este co-fondator al Bucharest Biennale, Pavilion Journal si Reforma Photo Days (impreuna cu Eugen Radescu). Este profesor la Universitatea Bucuresti unde preda un curs de gandire critica si studii curatoriale. In 2018 a curatoriat Bucharest Biennale 8 impreuna cu Beral Madra. Totodata, coordoneaza programului expozitional al Galeriei creart.

Despre Teatrelli
Teatrelli este un proiect creart, un spatiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care ofera publicului productii proprii de teatru si dans, precum si concerte acustice, dezbateri si artist-talk-uri.

.



Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate