| Tayfun Öneş, autorul volumului Mulțumesc, România:„România va rămâne mereu neschimbată în inima mea” |  |
| (Literatură) |
| In urma cu cateva zile, in gradina Muzeului National al Literaturii Romane, un nou volum-marturie din seria cartilor care redau fascinatia pe care Romania si oamenii sai o exercita asupra unui expat a avut lansarea in capitala. Este vorba despre volumul Multumesc, Romania, semnat de Tayfun Önes, cel care a fost in ultimii sapte ani CEO in cadrul Mercedes-Benz Financial Services Romania. |
Cunoscutul om de afaceri stabilit de sapte ani in Romania nu se afla la prima „abatere” de acest fel, volumul publicat recent fiind cea de-a treia carte pe care acesta o semneaza, dupa doua titluri publicate inainte de stabilirea in Romania: Traim si respiram pentru fotbal (2002) si Aventurile lui Kariyercan (2012).
Evenimentul de lansare al cartii i-a adus fata in fata pe autor si pe cunoscutul om de televiziune Catalin Stefanescu. In atmosfera placuta din gradina Muzeului, dialogul dintre cei doi a explorat o parte dintre temele prezente in volum, in prezenta unui numar impresionant de invitati, multi dintre acestia, la randul lor, expati.
„M-am straduit sa redau una dintre cele mai marcante perioade din viata mea. Acum, la 57 de ani, nu stiu ce imi va aduce viitorul, cum va fi, dar, in jumatatea de secol pe care am lasat-o in urma nu imi amintesc sa mai fi trait altundeva momente atat de placute si incantatoare. Pentru cineva care n-a vazut aceasta tara frumoasa si linistita, poate ca e ceva greu de inteles. Am vrut sa le arat prietenilor mei straini ca Romania inseamna pentru noi mult mai mult decat Dracula, Ceausescu sau Hagi”,
a marturisit autorul la eveniment.
Provocat de Catalin Stefanescu sa spuna cum simte ca s-a schimbat Romania in toti acesti ani, Tayfun Önes a spus ca percepe o serie de schimbari, chiar daca un astfel de exercitiu ar necesita un pic de indepartare de cadrul aflat sub vizor: „Nu este putin, sa traiesti, fara intrerupere, sapte ani intr-o tara straina; este normal sa vezi si unele schimbari in acea tara. La inceputul anului 2014, bucurestenii (in special cei care lucreaza si sunt de varsta medie) erau diferiti de cei pe care-i observ astazi. Acum traiesc si ei mult mai intens decat traiau cu sapte ani in urma. Fata de cum i-am vazut, sunt mai tensionati si mai agitati ca inainte. Cumva, cred ca este un fapt ce are in legatura cu capitalismul, care forteaza cumva oamenii sa fie mai rapizi. Din pacate, lumea se schimba, trece printr-o digitalizare nemiloasa, in care pestele cel mare nu-l mai inghite pe cel mic, ci peste cel mai rapid il inghite pe cel mai incet. Astfel ca si cei care traiesc in Romania nu pot scapa de agitatie, de stres. As fi prea visator si romantic daca mi-as dori sa ramana totul neschimbat. Cu toate acestea, stiu ca intr-o zi, cand ma voi intoarce in tara mea, cu amintirile si prietenii in suflet, Romania va ramane mereu neschimbata in inima mea”.
Cartea Multumesc, Romania, un simbol al recunostintei pentru oamenii si locurile care i-au adus autorului atata bucurie in anii petrecuti aici, este publicata in editie trilingva – romana, turca si engleza – si include un numar impresionant de fotografii cu locurile indragite ale autorului din Romania.
In cele ce urmeaza va prezentam trei scurte fragmente din carte, trei „stop-cadruri” diferite, un mix de spatii urbane distincte din Romania ultimilor ani (Bucuresti, Constanta, Sibiu), de personaje fascinate in firescul umanitatii lor.
Raspuns ca o palma din partea „Contesei”...
In al doilea an petrecut aici mi-au venit in vizita de la Istanbul sapte prieteni, fosti colegi de liceu. Era un inceput minunat de iunie, copacii inverzisera peste tot in parcuri, iar vremea era foarte placuta. Dupa ce i-am plimbat pe bulevardele maiestuoase ale frumosului Bucuresti, dupa ce am dat cateva ture pe stradutele cu case vechi si o arhitectura romaneasca superba, i-am dus in Centrul Vechi, la o ora cand era foarte aglomerat. Imaginati-va cum aratam noi opt prieteni impreuna, dupa 35 de ani de la terminarea liceului! In plus, toti, in afara de unul din fostii colegi, veneau pentru prima data in Romania si traiau intens aceasta emotie. Va puteti imagina atmosfera din acel week-end, cu bucurie si mult rasfat.
Dupa ce ne-am plimbat prin centru ne-am oprit sa ne mai odihnim. Ne-am asezat la o masa pe terasa unui restaurant si ne-am luat cate o bere produsa in Romania.
In jur era aglomeratie si veselie. Din toata zarva asta, un personaj se distingea net: o femeie imbracata foarte frumos, ca o contesa halucinata care trecea din cand in cand pe langa noi. Am aflat mai tarziu ca avea un magazin de suveniruri, creatii proprii, iar motivul pentru care se plimba neincetat pe strazile Centrului Vechi era acela ca dorea sa atraga atentia si sa-si vanda produsele. Aceasta femeie draguta si cu o infatisare originala impartea brosuri potentialilor clienti.
Pana sa aflam povestea ei, eram nedumeriti. La un moment dat, cel mai curajos dintre noi s-a ridicat si s-a dus catre aceasta „contesa”. Dupa ce a stat de vorba cu ea, a convins-o sa vina la masa noastra, sa-i oferim ceva de baut. Toti am devenit si mai vorbareti cand am vazut-o alaturi de noi pe cea cu atitudine de contesa. Faceam glume si incercam in felul nostru s-o cucerim. Prietenul nostru care o adusese la masa ne-a prezentat pe fiecare si a inceput sa ne laude. Inca nu-i spusese toate numele noastre sau ce ne ocupam fiecare, cand „contesa” i-a inchis gura prietenul nostru cu o replica ca un tais de sabie: „Domnule Ahmet, nu va raciti gura degeaba. Daca vreau sa-mi petrec noaptea cu unul dintre voi, va spun eu direct!”. Toti am ramas muti si rusinati. Poate ca acesta este unul dintre cele mai frumoase exemple care arata diferentele dintre cele doua tari: in Turcia nu veti putea intalni prea usor o femeie care sa vina sa stea la masa cu opt barbati pe care abia i-a cunoscut si sa aiba curaj sa le spuna asa ceva.
In ce hal te aduce dragostea!
Cand ma gandesc la Constanta imi vine in minte a doua povestire care este, de fapt, povestea altui turc. Este vorba despre un conational nascut pe malul turcesc al Marii Negre. Acest cetatean era bucatar pe o nava care exporta marfa din Turcia. In perioada Craciunului nava a acostat in portul Constanta pentru a preda marfa transportata. Deoarece procedurile de descarcare si incarcarea ale altei marfi dureaza mai mult timp, nava urma sa mai stea o vreme in portul din Constanta. Turcul a coborat de pe vas sa petreaca cateva ore in port. Dorea doar sa petreaca cateva ore placute si apoi sa se intoarca pe nava. Dar n-a fost sa fie asa!
Orasul Constanta era decorat cu luminite frumoase de Craciun, ceea ce pe atunci in Turcia nu se existau. Bucuria si spiritul Craciunului se simteau peste tot... Euforia aceasta festiva i-a schimbat viata: in noaptea aceea conationalul meu s-a indragostit de o romanca si nu s-a mai intors pe nava. S-a hotarat sa ramana in Romania. In scurt timp s-au hotarat sa se casatoreasca. Dupa ce au depus actele pentru casatorie, formalitatile au durat doi ani, dupa care s-au casatorit. Apoi s-a gandit sa faca si in Romania ce stia cel mai bine: sa gateasca mancaruri turcesti si astfel a deschis un restaurant pescaresc. Acel turc inca mai traieste in Romania.
Imi place aceasta povestire din doua motive. Primul este ca n-ai cum sa nu fii impresionat de puterea dragostei si sa nu admiri curajul acestui om. Acest om, dupa parerea mea, este eroul anonim din mai toate povestile de dragoste despre care s-au scris carti. Intr-un fel, cred ca ilustreaza multe motto-uri cunoscute din seria „mergi unde te cheama sufletul”, motto-uri teoretic usoare, dar practic greu de aplicat.
Al doilea motiv are un pic de legatura cu mine. La fel ca si conationalul meu, la inceput am venit in Romania pentru trei ani. In momentul in care am calcat pe acest pamant am avut in cap mii de semne de intrebare, dar si eu – chiar daca nu de o femeie – m-am indragostit de aceasta tara, si eu m-am hotarat sa stau mai mult, de aceea imi place aceasta povestire.
Ce a fost zgomotul acela ciudat?
Era noiembrie 2013. Ultima sedinta din acel an a firmei urma sa fie la Sibiu. Inca nu-mi venise numirea oficiala, urma sa se intimple in scurt timp. Cu toate acestea, fostul director mi-a recomandat sa vin pentru cateva zile in Romania si sa particip la o sedinta de final de an, unde urma sa fac cunostinta cu toata echipa din tara. Am acceptat. A doua zi dupa ce am coborat din avion la Bucuresti, impreuna cu cativa colegi, am plecat cu masina catre Sibiu. Am ajuns spre seara. Ne-am cazat la Hotelul Hilton, unde urma sa fie sedinta. Deoarece eram obosit si voiam sa fiu pregatit pentru a doua zi, dupa cina m-am retras devreme in camera mea. Vremea era rece si ploioasa. Ma gandeam sa fumez un trabuc mic si apoi sa ma culc.
Hotelul Hilton era situat undeva departe de centru, o cladire veche, cu o arhitectura foarte frumoasa. In jur nu prea mai erau alte cladiri. Camera mea avea vederea in spatele hotelului. De la balcon, vedeam un mare negru, intunericul care se pierdea, parca, intr-un gol nesfarsit. Inca nu cunosteam Romania, totul era o mare necunoscuta, un imens semn de intrebare si parca aveam o temere in legatura cu ce urma sa mi se intample. In timp ce fumam ingandurat si aveam o mie si una de intrebari in minte, din imensitatea aceea neguroasa am auzit niste zgomote ciudate pe care nu le mai intalnit niciodata in viata mea. Parea un zgomot scos de un animal, sau de un motor, sau poate de un excavator, chiar nu-mi dadeam seama ce putea fi. M-a cuprins un soi de neliniste. In scurt timp, mi-am stins tigareta si am intrat in camera. Eram intr-o tara necunoscuta, intr-un hotel necunoscut, cu oameni si mancaruri necunoscute, acum auzeam si zgomote necunoscute. Eram total bulversat. Va puteti imagina ca in acea noapte am adormit nelinistit si destul de greu.
A doua zi, in sala unde luam micul dejun erau foarte multi angajati ai firmei noastre. In timp ce ma aflam cu farfuria in mana si-mi luam de mancare, am auzit niste rasete care veneau de la cateva mese apropiate, asa ca m-am indreptat catre acea zona. Dupa ce m-au zarit, colegii au inceput sa vorbeasca in limba engleza, iar unul dintre ei s-a intors catre mine si cu o mimica hazlie m-a intrebat:
— Domnule Ones (deoarece erau primele zile, inca nu eram „Domnul Tayfun”), ati auzit si dumneavoastra zgomotele de azi noapte?
— Daa! Am auzit, dar nu am inteles nimic. Cine producea astfel de zgomote?
— Domnul meu, in fata hotelului, in padure se afla o mare gradina zoologica si credem ca a fost noaptea imperecherii elefantilor!
Tayfun Önes s-a nascut la Istanbul in anul 1963 si a trait pana acum in trei tari, dintre care Romania, unde locuieste de peste sapte ani, este locul in care s-a simtit cel mai fericit. Acesta este motivul pentru care a publicat volumul Multumesc, Romania, un simbol al recunostintei pentru oamenii si locurile care i-au adus autorului atata bucurie in anii petrecuti aici.
Tayfun Önes are o bogata experienta in management, ocupand in cei peste 30 de ani de cariera functii de conducere in mai multe firme din domenii precum industria cimentului, turism, industria auto si finante. Se mandreste cu fetele sale, Zeynep si Ozge, iar marea sa pasiune este scrisul, dovada stau cele trei volume publicate pana in prezent.
.
| |
|
|
|