| Acum niște ani |
| 25 aprilie 2024 |
|
|
|
| Din ce-am fost plamadita |  | | (Literatură) | | Volumul de versuri, Picaturi de suflet, al poetei Carmen Marcean, desi in ordinea temporalitatii este un debut, prin experienta de viata si profesionala a autoarei, prin complexitatea infatisarii materiei poetice, ii confera acestuia atributul unui volum de maturitate avansata. Din nenumaratele subiecte ale vietii, autoarea se decide asupra temei iubirii – subiect de cea mai mare rezistenta in istoria poeziei universale, utilizat de cvasitotalitatea poetilor, intr-o maniera sau alta. | In aceeasi masura constructia ideatica a volumului reconfirma faptul ca poezia si filosofia isi intersecteaza domeniile si uneori chiar coincid, ca poetul si filosoful vor incerca sa etrnizeze clipa. De aceea, a analiza pertinent poezia lui Carmen Marcean, va trebui sa recurgem la conceptele de continut si forma.
Subiect cu largi rezonante morale si filosofice, dar si cu sorginte in filosofia crestina a lui Aureliu Augustin, iubirea apare si in viziunea autoarei ca cel mai important drum spre fericire. Potrivit acestei doctrine a iubirii, omul iubeste in mod inevitabil, iar a iubi inseamna a uita de tine, sau de sine, in actul de daruire. Raul ca esec in iubire, apare din dragostea haotica, din jocul eronat al actorilor, dar si din faptul ca una din parti cere prea mult celeilalte.
Din felul in care autoarea incearca sa treaca iubirea prin toate cazurile socio-psihice se ajunge la concluzia augustiniana ca daca dragoste nu e, nimic nu e. Selectarea acestui subiect dovedeste nu numai cunoasterea domeniului, ci si sinceritatea poetei. Artista isi clameaza permanent statutul de principal actor in jocul si drama iubirii, disponibilitatea psihica si morala conferita de acest statut. In poezia Doua vapai se scrie: Si ti-am intins ofranda de lumina/ Pe inima sa o asezi cu dor,/ Voiam sa simti chemarea mea calina/ Intr-un sarut soptita-ncetisor. Sau, Din ce am fost plamadita? Un pic de frumusete/ Un strop de naivitate/ O cupa de sperante,/ In rest sinceritate. Acelasi ideal este prezentat si in Rugaciunea unei femei sau in Doamne, iti multumesc!
Conditia sine qua non a existentei actului iubirii este fiintarea intr-un binom. Poeta isi ia ca partener de dialog in acest binom al iubirii, de cele mai multe ori o fiinta abstracta, care are calitatea de obiect al iubirii. Acesta poate fi partenerul de viata, copiii etc, niciodata indicati cu nume concret. Acesta poate fi: El, Tu, Eu, Noi, Ei, Iubitul, Ghidul din vis, etc. In poezia Adevarata dragoste, partenerul abstract apare sub forma unui pronume: El, sufletul pereche/ Mereu, de-o vesnicie/ Alaturi sta de veghe,/ Speranta reinvie. Poeta nu-i da un nume concret pentru a nu-i anula calitatea de subiect cu valoare universala inscris in ordinea necesitatii.
Dandu-i o identitate civila l-ar reduce la un accident in ordinea existentei. In fapt, interlocutorul imaginar, oricare ar fi acesta, este sinele, elter egoul poetei. Dialogul cu sinele, construit cu migala din materialul poetic oferit de viata si trait in mod particular, raspunde conceptiei poetei despre arta poeziei. De aceea, poezia lui Carmen Marcean este o fictiune frumoasa plurisemantica, incarcata cu metafore si figuri de stil adecvate, unde pe langa sensul literal identificam sensul filosofic, moral, dar pe cel estetic-artistic.
Totusi, alaturi si impreuna cu poezia de dragoste, poeta promoveaza si poezia de reflectie, de meditatie asupra existentei si al fenomenologiei iubirii: Ganduri, Dragostea ca axioma, Toamna iubirii, Adevarata dragoste, Contraste, Nedumeriri etc.
Spatiul poetic construit de Carmen Marcean este, fara indoiala, ca la orice poet autentic, spatiul real, virtual, dar si visul. Artista poeta da spatiului real alte dimensiuni, de cele mai multe ori suprarealiste. Uneori visarea sa cu ochii deschisi si inima plina de chemari se desfasoara undeva in cosmos, in pulberea stelara, alteori pe pamant, in desis de codru sau pe luciul apelor, deasupra norilor sau pe piscul unui munte incetosat sau insorit, dar mai ales in vis. Daca aici spatiul poetic conventional, impartit cu ceilalti muritori, devine incomod si restrictiv, atunci poetul se refugiaza in zona viselor. Aici libertatea sa de simtire si fantezia par a fi absolute.
Sigmund Freud, in romanul psihologic Dora, considera ca visul iti da liberatea cea mai deplina, te elibereaza de orice fel de conventii morale si sociale, in vis te exprimi cu cel mai mare potential de libertate. Carmen Marcean invoca visul in mod constant in spatiul sau poetic cu aspecte feerico-idilice, nu numai cu functia de simbol al trairilor poetice, ci si ca un fel de laborator in care se experimenteaza materia poetica a trairilor sale. Dintre multele poezii in care este invocat visul, cea numita Vis, glasuieste cu o delicatete si sensibilitate distincta: Noaptea si-a intins voal strapuns de fiorii albastri/ Tainice ganduri stau treze ca-n ruga sihastrii/ Mintea ochii-si deschide, vede chip de lumina./ O, doamne! Esti tu, iubitul meu! Clipa senina!/ Buzele-mi ard in rosul infioratei soapte,/ Un dor infinit ma mistuie aprig in noapte/…Intr-un tarziu, intind aripi si plutesc in abis/ Pe suflet mi-a pictat iubirea in noapte un vis.
In poezia lui Carmen Marcean, ipostazele dragostei ca forme de iubire, chiar daca uneori in discursul poetic apar scene si expresii incalzite cu patosul vibratiei carnale, sunt departe de a fi identificate cu o erotica epicureana. Ghidul din vis este una din aceste poezii in care indemnul si retinerea sunt in balans si supuse unei cenzuri: Si in dulcea plasmuire,/ Simt pe buze un sarut,/ Iti simt jarul din privire,/ Uit de dorul ce-a durut. … Nu am ratacit cararea!/ Dragostea mi-a fost atu,/ Far, privirea ta ca marea,/ Ghidul meu din vis esti tu.
Continutul plurisemantic al poeziei lui Carmen Marcean, departe de a fi epuizat, cere si un alt raspuns, cel legat de forma exprimarii, al comunicarii mesajului poetic. Desigur cele doua concepte, continutul si forma, nu pot fi disociate in analiza. Ele sunt intr-o relatie de complementaritate organica. Fiecare artist, si poezia doamnei Marcean nu face exceptie, isi cauta forma cea mai potrivita pentru continutul construit. A nu gasi forma cea mai adecvata este o drama pentru artist, se intrerupe comunicarea mesajului, sau si mai grav, esti acuzat de nesinceritate. Gasirea formei adecvate dovedeste existenta simtului poetic, cultura temei, aderenta la experientele intelectuale ale timpului. Un mare merit al poetei noastre este si acela ca, provenind profesional dintr-un domeniu tehnico-stiintific –tehnologia chimica, a facut o translare cu succes la ontologia poetica. Florentinul Dante Alighieri remarca inca la sfarsitul Evului Mediu ca poezia este alchimia sufletului. Ei bine, atunci acest pas, trecerea de la chimie la alchimie, nu a fost prea dificil, dimpotriva, a fost benefic artistei. In locul formulelor si formelor substantelor chimice, poeta a trecut cu succes si la cautarea formelor de exprimare al continutului poetic oferit de trairile sale, care in volumul de poezii discutat, sunt bogate si variate.
Ca fiica a timpului nostru modern, poeta Carmen Marcean a adoptat acele forme pentru poezia sa, asa cum i-au dictat-o ritmul trairilor sale. A conjugat cu abilitate clasicul cu modernul.
Daca un observator mai «modernist» i-ar reprosa ca este prea clasica in formele de exprimare, in sensul ca nu a renuntat total la rime, ritmuri si forme fixe etc., adoptand fara rezerve versul alb, i s-ar putea raspunde argumentat astfel: Nu este interzis comportamentul clasic. Doamna Carmen Marcean este, ca multi dintre noi, ecoul si produsul unei culturi poetice clasice disciplinate in forme verificate si incontestabile ca valoare, unde ritmul si rima, delicatetea si culoarea, respiratia si gandirea de profunzime, insotite de o discreta muzicalitate, sunt trasaturi de baza ale modului poetic. Catrenele sale, majoritare in discursul poetic, curate, elegante si lipsite de vulgaritate, construiesc o poezie polimorfa, bogata in imagini picturale, apta de a fi, simultan, libera in exprimare si bogata in continut, inrudita cu genul meditativ filosofic. La domnia sa forma vine cu necesitate din interiorul continutului. Acolo unde trarile sale sunt comunicate cu un puls mai mare, nu ezita sa foloseasca ritmul trohaic sau dactilic, iar atunci cand se simte sufocata de forme neadecvate, renunta fara ezitare la acestea si se exprima cu toata libertatea ca intr-un poem simfonic.
Dand concluziei forma unui silogism, punem in premisa majora ideea ca volumul de poezii semnat de Carmen Marcean, Picaturi de suflet, este un eveniment literar de o valoare culturala certa, apoi, dezvoltand argumentat afirmatiile ce decurg din premisa, desprindem concluzia ca poezia lui Carmen Marcean se califica cu brio pentru a ajunge la sufletul cititorului, pentru a fi gustata cum se cuvine de publicul contemporan, pentru a transmite valori concordante cu gustul estetic actual, fara sa alunece spre parnasianism, sau hedonism epicureic.
Din ce-am fost plamadita
un pic de frumusete,
un strop naivitate,
o cupa de sperante,
in rest sinceritate,
si doruri, si visare,
si veselie multa,
iubire cat o mare,
un suflet ce asculta
cum cade ploaia-n picuri,
cum ninge fulg de nea,
cum canta mici nimicuri
in iarba, sub o stea,
fiori de dor, surasul
ce insoteste-o soapta
in clipa cand apusul
spre noapte ma indreapta,
si pulbere de stele,
si aripi de lumina,
o lacrima de iele,
un dram de zi senina...
toate, cu-ntelepciune,
au pus candva, odata,
in mica lor minune
o mama si un tata.
.
| |
|
|
|
|
|