Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
19 aprilie 2024
Recomandări
În lumea marilor orchestre de astăzi
(Muzică)
Una dintre ele ne este mai apropiata – in fond, Leipzig era un oras german cat de cat accesibil si in perioada comunista, fiind plasat in fosta RDG; de cealalta ne desparte un ocean, de apa si conceptii. Una este Orchestra Gewandhaus din Leipzig; alta este Orchestra Filarmonicii din New York.
Ambele inaugureaza noi drumuri in istoria lor, sub conducerea unor noi dirijori; ambele pornesc si proiecte in care noi colectii de discuri au un rol important.

Orchestra Gewandhaus din Leipzig – 275 ani de existenta

De fapt, Leipzigul a avut primii muzicieni angajati in serviciu public incepand anul 1479, adica pe vremea lui stefan cel Mare! in 1743, incepe istoria orchestrei simfonice din Leipzig, cu un ansamblu sustinut financiar atat de aristocratie, cat si de oamenii simpli. In 1781 a fost inaugurata si sala dupa care si-a luat numele si orchestra, Gewandhaus; a doua cladire sediu al orchestrei a fost data in folosinta in anul 1884, dar a fost distrusa in bombardamentele celui de al doilea razboi mondial; actuala cladire in care functioneaza orchestra a fost in anul 1981.

Din 1781 a inceput si istoria muzicienilor care au activat in functia de kappelmeister al acestei orchestre – pana astazi, 21 de nume, printre care regasim personalitati de mare prestigiu: Felix Mendelssohn-Bartholdy (celebrul compozitor din prima jumatate a secolului al XIX-lea), Arthur Nikisch, Wilhelm Furtwangler si mai recent, Kurt Masur, Herbert Blomstedt, Riccardo Chailly. Anul 2018 marcheaza inceputul directoratului celui de al 21-lea kappelmeister, dirijorul leton de 39 ani, Andris Nelsons, care si-a pastrat in acelasi timp si functia de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston, cu care a cucerit in ultimii doi ani doua premii Grammy.

Pe langa un festival din februarie-martie 2018 si un turneu european ce i-a urmat, Andris Nelsons a propus pentru aniversarea Orchestrei Gewandhaus si un proiect discografic, realizat cu prestigioasa casa germana Andris Nelsons  colaboreaza, Deutsche Grammophon: o integrala a simfoniilor de Bruckner, serie din care au aparut in 2017 si 2018 trei albume, cu Simfoniile a III-a, a IV-a si a VII-a. Toate simfoniile au fost inregistrate in timpul unor concerte live; ultimul album, cuprinzand Simfonia a VII-a de Bruckner a fost lansat in Germania pe 6 aprilie si la nivel international, pe 20 aprilie, si include inregistrari din concertul care a avut loc in 11 martie 2018, pentru a marca 275 ani de existenta ai orchestrei.


Bruckner poate parea o alegere surprinzatoare, in contextul unei piete discografice complicate, in care publicul se orienteaza mai curand catre un repertoriu mai popular, sa-i spun, si in ceea ce priveste muzica culta. Insa Nelsons si Gewandhaus au ales sa celebreze o traditie de cea mai buna calitate, in care regasim, de exemplu, premiera Simfoniei a VII-a de Bruckner, interpretata de Gewandhaus cu un enorm succes in 1884 si reluata apoi de nenumarate ori; sau pe Richard Wagner, nascut in 1813 la Leipzig, format la concertele Orchestrei Gewandhaus, cu o prima lucrare proprie interpretata chiar de aceasta orchestra.

De altfel, nu intamplator, Andris Nelsons a alaturat fiecareia dintre simfoniile bruckneriene de pe aceste trei discuri cate o lucrare de Richard Wagner – uverturile operelor Tannhauser si Lohengrin, Marsul funebru din Amurgul zeilor: pentru a celebra aceste doua mari personalitati ale componisticii secolului al XIX-lea, Bruckner si Wagner, atat de profund legate si de istoria Orchestrei Gewandhaus.
Iar unul dintre marile merite ale lui Andris Nelsons este ca reuseste sa faca partiturile bruckneriene si wagneriene, relevante si pentru publicul de astazi. E drept ca si Wagner si Bruckner au renumele unor compozitori mai greu de inteles din istoria muzicii, desi lucrarile lor sunt cu mult mai accesibile decat muzica secolului XX, de pilda. E vorba insa si de dimensiunile lucrarilor – o simfonie de Bruckner dureaza mai bine de o ora. Insa prin modul in care Nelsons construieste aceste simfonii, el face ca ascultatorul sa fie cu totul conectat emotional la muzica, sa devina curios, sa vada ce se intampla mai departe si, in acelasi timp, sa aiba prilejul de a se desprinde de lumea cotidiana contemporana. Ascultarea muzicii lui Bruckner in interpretarea Orchestrei Gewandhaus, conduse de Andris Nelsons, seamana, daca mi-este permisa aceasta comparatie, cu o excursie pe munte – impune un efort, dar sentimentul de plenitudine pe care-l ai cand ajungi in varf si vezi panorama, te face sa uiti orice efort.
Recomand in special Simfonia a VII-a din aceasta serie bruckneriana: o puteti asculta oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018 http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/. Discurile lui Andris Nelsons sunt disponibile si in Romania in format fizic, si desigur, pe platformele de streaming online.

Orchestra Filarmonicii din New York si Jaap Zweden

Daca Leipzigul ni se pare, macar ca distanta mai aproape, New York-ul este mult mai indepartat, si in kilometri, si in mentalitati. E o alta lume in care orchestrele traiesc o alta realitate, care se reflecta si in modul cum suna si cum isi aleg repertoriul, dincolo de modul cum sunt finantate si conduse efectiv.

Pentru Orchestra Filarmonicii din New York, urmeaza o noua etapa sub conducerea noului director muzical, dirijorul olandez Jaap van Zweden, care va prelua in mod oficial aceasta functie in septembrie 2018. Filarmonica new-yorkeza este una dintre cele mai vechi orchestre americane, cu o istorie ce incepe in 1842; si una dintre cele mai bune, parte a asa numitului grup Big Five, care cuprinde si orchestrele din Boston, Cleveland, Philadelphia si Chicago.

Unul dintre proiectele anuntate de Jaap van Zweden la lansarea stagiunii 2018-2019, prima pe care si-a asumat-o, a fost si un contract cu casa de discuri Decca Gold, recent infiintata divizie americana pentru muzica clasica a concernului Universal Music: cel putin sase albume noi cu Zweden dirijand Filarmonica new-yorkeza, dar si publicarea unor inregistrari realizate de orchestra, in regim propriu, in ultimii 10 ani. O adevarata comoara, as spune, tinand cont de prestigiul de care se bucura la nivel mondial filarmonica new-yorkeza.
Iar primul disc din aceasta serie deja a aparut: Simfoniile a V-a si a VII-a de Beethoven, un album aparut pe 2 martie, care a putut fi ascultat la Radio Romania Muzical pe 30 aprilie si poate fi reascultat oricand aici. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=1867451&c=4631&g=2

Jaap van Zweden nu este un nume foarte sonor in Europa, desi olandezul a lucrat mult timp si aici. insa a devenit foarte sonor in ultimii ani peste ocean: in 2013, Jaap van Zweden era numit de cea mai importanta publicatie de profil, Musical America, drept dirijorul anului, In 2014, se scria in presa americana ca este si cel mai bine platit dintre dirijorii care activeaza in America. Iar in 2016, el era anuntat drept directorul muzical al filarmonicii new-yorkeze, una dintre cele mai bune pozitii de acest tip din lume, cu un contract valabil incepand cu stagiunea 2018-2019.

Cronicarii americani remarcau ca Jaap van Zweden nu este un dirijor care se remarca prin emotia pe care o trezeste in auditoriul sau, ci prin precizia detaliului si a constructiei. Intr-adevar, ascultand simfoniile a V-a si a VII-a de Beethoven, am sesizat acelasi lucru. Imaginea pe care mi-a trezit-o a fost cea a unei nave-amiral navigand pe ocean: puternica, majestuoasa, indeplinindu-si perfect serviciul.
In fond, sa-si indeplineasca bine serviciul este o sarcina dificila pentru Jaap van Zweden, pentru ca nu are doar de condus o orchestra la cele mai mari standard artistice, ci si trebuie sa se implice in atragerea de fonduri pentru renovarea salii de concerte (300 milioane de dolari) si in gasirea de solutii pentru locul unde repeta si canta orchestra pe parcursul reparatiilor. Ceea ce, evident, nu e deloc simplu! insa ce mai e simplu in lumea de azi, inclusiv a muzicii clasice!

barenboim mozart


.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate