Nasterea lui EMINESCU, la 15 iuanuarie 1850, a fost nasterea unei noi pilde de luptator pentru gloria neamului si inaltarea culturii sale. Poetul a sintetizat in creatia sa intreaga spiritualitate romaneasca, ziaristul a luptat cu arma scrisului, in toate insa a trait patriotul. Nobletea cauzei este prima legatura, si cea mai de seama care se statorniceste intre Voievod si Poet. De fapt, Eminescu nascut in tinutul de nord al Moldovei, cel invaluit de aura lui Stefan, va trai sub semnul acestuia si niciun alt ctitor al neamului nu va fi atat de des si luminos amintit de Poet. Stefan este dintre “Oamenii care au inceput regenerarea nationala, si-au dat ideea intregului ce noi avem a o realiza” si de aceea Eminescu va fi in anii 1870-71 printre marii animatori ai societatii studentesti din Viena care pregateau sarbatoarea Voevodului la Putna, daca nu – dupa marturia lui Stefanelli – chiar initiatorul ei. 

La manifestarea din august 1871, se distribuie celor adunati la mormantul lui foi cu poezia “Inchinare lui Stefan Voda”. Acesta este pentru Eminescu simbolul eroismului romanesc, al celui mai inalt curaj si a celei mai alese virtuti. Contactul cu mormantul Eroului este prilej de redesteptare nationala: 

“Virtutea romaneasca, virtutea stralucita 

De patrie si lege, aici in sanctuar 

Se stie-nmormantata. O dalba zi-i sosita, 

Poporul sta-n genunghe s-o-nvete la altar”

Orice prunc al neamului trebuie dus la “Putna-a-l inchina” intru innobilare cu semnul curajului si al iubirii patriei. 

Eminescu va lupta pentru reintoarcerea Bucovinei, rapita de imperiul habsburgic, la sanul patriei pentru ca “acolo sunt mormintele celor mai mari dintre Domnitorii romani... acolo doarme Stefan, zidul de aparare al crestinatatii”. Serbarea de la Putna este pilda de identificare a vointei Poetului cu idealul neamului.

In 1883, Eminescu lucreaza la “Imnul lui Stefan”, pregatit pentru ceremonia dezvelirii statuii de la Iasi, eveniment salutat inca din 1882 in “Curierul de Iasi”: “Stefan cel Mare asupra marimii caruia doar arhivele din Venezia incep a ne lamuri si care crease Moldovei un rol atat de stralucit pentru vremea sa, va avea statua sa in Iasi”. Desi primele semne de boala ii ingreuneaza lucrul si nu definitiveaza imnul, poetul va scrie “Doina” care, dupa ce e citita in sedinta Junimii cu o zi inaintea festivitatii, provoaca – dupa marturia lui Iacob Negruzzi – un entuziasm de nedescris: 

“Stefane Maria Ta 

Tu la Putna nu mai sta

...................................

Doar s-o-ndura Dumnezeu  

Ca sa-ti mantui neamul tau”

Din pacate, boala, anxietatea ce-ncepusera a-l cuprinde nu-i permit s-o citeasca a doua zi.

Se vede dar, cum chipul acelui care “a fost domnia cea mai glorioasa a Moldovei” care nimiceste dusmanul “din afara cu sabia si istetimea” revine mereu in scrisul lui Eminescu ca o marturie de eroism si patriotism absolut. 

Stefan “...caruia poporul in urma i-a zis cu draga inima, si bun si fant si mare, caci asa domn nici n-avusese pana atunci” si Eminescu care ne-a invatat cel mai bine sa ne cunoastem, reprezinta tot ce e mai deplin al nostru. Care dintre noi nu ar vrea sa se priveasca in chipurile lor ca intr-o oglinda?

articol publicat in Opinia, An II, Nr. 1-2, anul 1975