Cartea lui Mihai Vacariu, Indragostit de Tarkovski. Mic tratat de traire a artei, aparuta in 2013 la Editura Adenium in colectia Punct Ro. Eseu il are in prim-plan tocmai pe unul dintre acei maestri care ii invata, atat pe cinefili, cat si pe creatorii de film, pasi unici pentru escaladarea semnificatiilor si potentialului peliculei filmate, Andrei Tarkovski. Cu o accentuata latura filosofica, dar si cu o tenta de nostalgie greu de tinut sub control, Indragostit de Tarkovski. Mic tratat de traire a artei este o lectura initiatica si o provocare pentru spiritele nelinistite si dependente de dictionarele explicative, de istoriile celor mai diverse domenii ale cunoasterii, de cautarea si descoperirea intelesurilor ascunse, de interconexiune, de straturi ale divertismentului cu substrat filosofic.

In momentul in care iti cade in mana aceasta carte esti sigur de un lucru: ca iubesti filmele si ca ai fi in stare sa faci orice pentru a le intelege si a le accesoriza la sinele in continua transformare. De asemnea, esti sigur ca Tarkovski  e o prezenta care nu dispare nici cand ecranul se innegreste. Si, fie ca i-ai vazut un film, fie ca i le-ai vazut pe toate sau nu ai vazut nici unul, ii stii importanta in istoria cinematografiei si ai vrea sa ti-l faci subiect de discutie. Desi, esti, totusi, constient ca nu trebuie sa iti scape contextul. Contextul in care s-a nascut acest mare regizor rus, contextul in care s-a format, contextul in care a creat, contextul in care a fost vizionat si si-a pus amprenta asupra gusturilor publicului si asupra evolutiei artei sale. 

Mihai Vacariu insusi a crescut intr-o societate comunista sufocata de control, de teama si de aceea, poate, reuseste sa patrunda in universul tarkovskian atat de adanc. Ii permit experienta de viata, lecturile, simtul observatiei si nevoia de a intelege. In acest demers al sau isi ia ca reper de o obsedanta importanta  filmul de referinta al lui Andrei Tarkovski, Calauza, si ii rascoleste toate intelesurile, filsosofice, religioase, empirice, face gasca cu nume de referinta ale cinematografiei si ale criticii cinematografice si de arta, Serghei Eisenstein, Dziga Vertov, Lev Kulesov, Clive Bell, Viviene Sobchack, Spencer Shaw, Chipp, Pierre Nora si scoate din buzunarul de la sacou concepte filosofice demne de un mic tratat de traire a artei: formalism, existentialism, hermeneutica, fenomenologie, metafizica, escatologie, transcendentalism, epistemologie, ontologie. Dar nu face asta cu rigiditate, ci cu empatie fata de cei care iubesc filmele lui Tarkovski si iubesc arta. Fie ca este vorba despre cinematografie, fie ca este vorba despre literatura sau despre filosofie, Mihai Vacariu alege sa alterneze, in cartea sa, emotia cu spiritul critic si perspectiva strict personala cu cea care isi ia ca punct de sprijin referintele bibliografice. 

Indragostit de Tarkovski. Mic tratat de traire a artei de Mihai Vacariu poate primi cu usurinta, asadar, eticheta de rezumat al unui trecut al celor care au simtit lumea din jurul lor interiorizand-o, intrucat palpabilul, concretul le producea nefericire, suferinta, frustrare. Dar ea nu este recomandata doar celor care se regasesc in descriere. Dimpotriva. O astfel de carte trebuie sa fie o lectura obligatorie si pentru cei care au la liber toate placerile si care isi pot savura tabieturile neingraditi. Pentru toti, si pentru cei care au experimentat cenzura si pentru cei care simt libertatatea de exprimare ca un alter ego, autorul prezinta multiplele fatete ale unui fel de a fi si de a privi viata si esentele sale. Si, tocmai de aceea, inca de la primele pagini atrage atentia asupra intentiilor sale: ”In primul rand, propun trei paradigme categoriale in care voi situa analiza experientei filmelor lui Tarkovski: ipoteza estetica, ipoteza metafizica si ipoteza escatologica. Astfel, in cadrul ipotezei estetice, preocuparea principala va viza calitatile formaliste, estetice ale artei tarkovskiene, care sunt imediat perceptibile pentru privitor. Prin prisma ipotezei metafizice, interesul se muta de la forma artei asupra continutului ei, adica ideile metafizice si filosofice, la semnificatiile si intelesurile ascunse ale acestor filme. In aceasta sectiune voi sustine ideea ca in arta continutul prevaleaza formei. In sfarsit, pe parcursul celei de-a treia parti, destinata perspectivei escatologice, voi incerca sa elucidez modalitatile prin care artistul incorporeaza in arta ideile sale religioase si existentiale.”

Dincolo de seriozitatea cu care trateaza cinematografia si rolul lui Andrei Tarkovski in conturarea unul cult pentru pelicula filmata, prin raportarea la filme de o profunzime dureroasa, precum Solaris, Calauza, Oglinda, Copilaria lui Ivan, Nostalgia, Sacrificiul, Mihai Vacariu iti vorbeste despre insingurarea impusa de un regim totalitar, despre frumusetea si fericirea care pot fi intuite si asimilate indiferent de conditii, daca exista deschidere, despre solidaritatea pe care spiritile asemanatoare o pot simti, indiferent daca traiesc sau nu in aceeasi perioada si in aceleasi conditii, despre bucuria de a te lafai in apele propriei imaginatii, despre intuitie, despre frumosul care invinge uratul. De aceea, cu sinceritate si dezinvoltura ti se confeseaza tie, cititorul: “Acest eseu este o naratiune despre cum am vizionat, simtit si trait filmele lui Andrei Tarkovski, in special in perioada comunista, dar nu numai. Este o poveste despre cum am reusit in acele vremuri sa ajung la un acord intre fiinta mea si realitatea exterioara, la o modalitate de a simti ca traiesc autentic, de a-mi da un sens vietii, adica de a-mi afla fericirea.” 

Citind cartea lui Mihai Vacariu iti revine in minte mirosul salii de cinema din anii dictaturii ceausiste, ti se face pofta de un film vechi vazut pe caseta video si te regasesti intocmind liste de lectura pentru urmatorii ani, poate. Pentru ca, fie ca esti amator de lecturi filosofice, fie ca nu esti, parca ai vrea sa iti bagi macar putin nasul in volume semnate de Husserl, Heidegger, Gadamer, Paul Ricoeur, Kant, Sestov, Decartes, Hegel, Deleuze, Foucault, Nietzsche pentru a digera in totalitate intelesurile acesteia. Referintele bibliografice din coada celor 314 pagini ale cartii tiparite de Editura Adenium iti pot fi de mare ajutor in aceasta privinta. Dar, inainte, de orice, cand ajungi la final, esti convis ca filmul naste memorie si ca nu ai cum sa vezi sau sa revezi filmele lui Tarkovski fara sa il citesti pe Dostoievski. Pentru ca, asa cum subliniaza si Mihai Vacariu in aproape fiecare capitol al cartii sale, Tarkovski este frate de cruce cu Dostoievski atunci cand vine vorba de tratarea unor teme fundamentale in arta: iubirea, Dumnezeu, credinta, omul in toata goliciunea sa sufleteasca si singuratatea sa, tentatia sinuciderii, celalalt si salvarea propriului eu.

Cu neliniste si incordare sau senin si firesc, uratul poate fi  pacalit, iti trasmite Mihai Vacariu prin intermediul micului sau tratat de traire a artei, aparut la Editura Adenium. El nu poate fi indepartat pentru totdeauna, intrucat are o capacitate extraordinara de regenerare. Dar, alegerile pe care le faci, pasiunile si tabieturile pe care le incurajezi te ajuta sa uiti, sa evoluezi, sa te cunosti mai bine, sa te dezvolti personal. Filmele pe care le vizionezi, cartile pe care le citesti, expozitiile pe care le vizitezi, entitatile superioare in care crezi ti se regasesc in felul in care mergi, in care privesti, in care iubesti, in care te exprimi, in care dormi, in care relationezi, in care profesezi, in care imbatranesti. Daca ai o placere dusa pana la obsesie scoate ce-i mai bun din ea. Invata sa traiesti in orice perioada istorica, in orice regim politic si in orice corp cu tine cel care esti cu adevarat in spirit. “Cate s-ar schimba in lumea asta daca am putea, macar pentru o clipa, sa ajungem sa indeplinim indemnul Calauzei: sa simtim linistea!...” este, poate, concluzia la indemana dupa inchiderea cartii lui Mihai Vacariu.

Cartea poate fi cumparata de aici: www.adenium.ro